Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Companiile din domeniul IT care casează calculatoarele uzate, dar şi alte echipamente specifice, sunt invitate să le predea Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere (AFF), care intenţionează să le recondiţioneze şi să le doneze mai departe şcolilor, în campania naţională "Intră în cercul solidarITăţii!", derulată de AFF împreună cu Ecotic.

Campania se adresează în principal companiilor care generează anual un număr relevant de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), respectiv computere care sunt casate, în contextul în care nevoia de echipamente IT pentru şcolile din România continuă şi în anul 2019, cu precădere pentru cele din mediu rural şi din judeţele din regiuni mai puţin dezvoltate, precizează organizaţia Ecotic, într-un comunicat.

În România se generează un volum relevant de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, în cadrul căruia o pondere importantă o reprezintă echipamentele IT, respectiv computerele casate care pot fi reintroduse în economia circulară şi pot astfel să salveze resurse primare importante, prevenind noi activităţi umane cu impact negativ asupra mediului înconjurător, consideră Ecotic, organizaţie care reuneşte producătorii şi importatorii de echipamente electrice şi electronice din România.

Asociaţia Ateliere Fără Frontiere, cu sprijinul Ecotic, îşi propune ca în anul 2019 să colecteze o cantitate importantă de deşeuri de echipamente IT, care să conducă la recuperarea şi refolosirea a peste 2500 de calculatoare pentru şcolile din zone defavorizate din România, se menţionează în comunicatul remis de Ecotic.

"În anul 2018, AFF a colectat peste 120 de tone de DEEE, din care a recondiţionat în cadrul atelierului său de inserţie socială 2163 de unităţi PC complete, pe care le-a oferit în cea mai mare parte către 174 de şcoli cu 34.418 de elevi-beneficiari", a declarat directorul general al asociaţiei, Patrick Ouriaghli.

Necesarul de echipamente din şcolile din România poate fi acoperit inclusiv din deşeurile de calculatoare, cărora li se pot aplica o serie de proceduri prin care pot fi readuse la viaţă şi refolosite, potrivit comunicatului Ecotic. De multe ori, aceste deşeuri pot deveni o problemă prin ocuparea inutilă a unor spaţii de depozitare, iar companiile au obligaţia legală de a gestiona responsabil acest tip de deşeu.

Companiile sau organizaţiile care predau cele mai multe deşeuri de calculatoare vor fi premiate, la finalul anului, în cadrul Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, editia a XII-a, organizata de Ecotic, în cadrul a doua categorii - IMM şi companii mari.

Campania "Intră în cercul solidarITăţii!" se desfăşoară între 18 aprilie şi 31 octombrie 2019, la nivel naţional, iar participanţii se pot înscrie pe www.reconect.ro şi www.ecotic.ro. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.