Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea supremă a României vizavi de legislaţie este Curtea Constituţională, recomandările Comisiei de la Veneţia şi cele din MCV sunt doar recomandări, iar românii trebuie să respecte legile româneşti, nu ce spun politicienii europeni, a susţinut, joi, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, în cadrul unor declaraţii de presă.

El a participat la conferinţa "Ziua europeană a concurenţei şi a consumatorului" şi a fost întrebat de jurnalişti, la plecare, care este opinia sa cu privire la referendumul ce urmează a fi organizat de preşedintele ţării.

"Dacă eu, ca parlamentar, voi fi consultat, voi spune foarte clar: România are nevoie de un referendum serios, de un referendum ca stat, ca şi constituţionalitate. Suntem şi trebuie să ne definim, pentru că sistemul actual este clar că nu funcţionează şi dăunează României. Vrem o republică prezidenţială, vrem o republică parlamentară sau vrem o republică constituţional-monarhală? Hai să ne gândim foarte bine, nu să întrebăm dacă să fie noapte sau zi! Cred că întrebările pe care le-am auzit până acum, cel puţin în spaţiul public, nu fac cinste. Mi se par nişte lucruri minore", a afirmat ministrul.

Şeful de la Economie a apreciat că România are o creştere economică foarte bună, care însă ar putea fi afectată de aceste disensiuni.

"Eu am spus că poveştile astea care se întâmplă, cu referendumul etc., pot duce la o prăbuşire economică", a arătat oficialul.

Întrebat cum ar putea duce un referendum la prăbuşirea economică, el a răspuns: "Nu, eu vorbeam de nefuncţionalitatea statului ca sistem în acest moment, în care preşedintele ţării pune frână dezvoltării României, prin tot felul de atacuri la Curtea Constituţională etc."

"Sunt două sisteme: există Guvernul şi Preşedinţia. Guvernul produce hotărâri, Parlamentul - legi, iar preşedintele le atacă, iar aceste lucruri clar că întârzie dezvoltarea economică. Nu-i aşa de greu să deducem lucrul ăsta, iar asta ne duce să pierdem bani. Orice declaraţie politică iresponsabilă are un impact în economia României. Şi povestea asta cu bugetul, care a stat o lună jumate atacat la Curtea Constituţională, a produs pagube. Să nu credem că nu a avut efecte economice", a adăugat ministrul.

Bădălău a mai spus că va merge la referendum, dacă va fi un referendum pe Constituţie, însă, în cazul în care va fi o întrebare de genul 'cum să fie soare afară ziua', sigur nu.

"Trebuie să discutăm lucruri serioase ca politicieni, de ce au nevoie românii, ce trebuie în statul român, cum trebuie să funcţioneze statul român, nu cum ne arde nouă să influenţăm politic alegerile, că de fapt lucrul acesta se încearcă. Modificările aduse justiţiei prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt cele de la Curtea Constituţională, sunt perfect constituţionale. Noi trebuie să respectăm deciziile Curţii Constituţionale, nu trebuie să respect ce spune un anume politician european pe la Bruxelles, nici pe la Satu Mare, nici nicăieri. Trebuie să respectăm legea, ca toţi cetăţenii obişnuiţi din această ţară, iar Curtea supremă a României vizavi de legislaţie este Curtea Constituţională", a continuat oficialul guvernamental.

Bădălău a subliniat, când i s-au adus în vedere recomandările Comisiei de la Veneţia şi cele din MCV, că "discutăm de recomandări".

"Eu respect legile ţării româneşti. Atunci când merg în Germania şi în Statele Unite, respect legile ţării respective", a spus el, adăugând ironic: "Deci, n-o să respect niciodată ce spune un anume domn 'Timmersmans' nu ştiu unde, ci respect legile ţării, ca cetăţean român. Şi trăiesc aici".

De asemenea, întrebat de ce modificările la Legile justiţiei nu se fac în Parlament, Bădălău a răspuns că nu se pricepe la justiţie.

"Domnişoară, mă pricep la justiţie probabil cât vă pricepeţi şi dumneavoastră. Dar ca român, vreau să spun că trăiesc în România şi respect legile româneşti, restul, iertaţi-mă, sunt atâţia oameni specialişti în drept, încât, cu unul în plus ca mine chiar ar fi un dezastru", a susţinut el.

Jurnaliştii au insistat, întrebându-l dacă nu consideră că ar trebui totuşi discutate recomandările care vin din partea instituţiilor europene, din moment ce România a aderat la Uniunea Europeană.

"Uniunea este membru, noi suntem membri europeni. Vreau să vă spun că eu sunt unul dintre cei care susţin ca să primim toţi cetăţenii paşaport european, nu paşaport românesc, deci trebuie să avem o integrare totală şi cred în asta. Dar în acelaşi timp, cred că sunt român şi românii trebuie să fie respectaţi. Legile române trebuie să fie respectate şi de domnii din Olanda, din Franţa şi de oriunde. Ambasadorii nu-şi pot permite să calce în picioare voinţa poporului. Despre asta discutăm. Dacă acum 150 de ani respectam ce spune paşa de la Stambul, acum 60 de ani respectam ce spune preşedintele Uniunii Sovietice, acum vreau să respect ce spun legile româneşti. Sunt român!", a subliniat ministrul Economiei.

El a evidenţiat şi faptul că este campanie electorală în toată Europa în această perioadă.

"Eu cred că trebuie să avem un referendum pe teme serioase", a mai spus el, iar jurnaliştii l-au întrebat dacă justiţia este o temă serioasă.

"E o temă foarte serioasă, dar impozitele sunt o temă serioasă? Haideţi să întrebăm oamenii dacă vrem să mai plătească impozite. Eu cred că justiţia şi legile din România trebuie respectate de toţi cetăţenii cu sfinţenie, nu poţi să întrebi cetăţenii dacă sunt de acord să respecte legile", a arătat ministrul Economiei.

De asemenea, întrebat dacă nu crede că Executivul din care face parte face paşi înapoi în lupta anticorupţie, el a afirmat: "Guvernul nu se ocupă de anticorupţie, ci de gestionarea ţării. De anticorupţie sunt instituţiile: DNA, PNA, DIICOT etc. Eu văd o campanie electorală şi în România, văd politicieni care sunt demagogi şi care încearcă să spună, am observat inclusiv ieri că un număr de ambasadori şi politicieni spun 'Nu daţi ordonanţa!', cu toate că nimeni nu pomenise de vreo ordonanţă şi cred că este o campanie artificial creată. O înţeleg, unii nu au ce să spună pentru că nu au făcut nimic în viaţa asta, nu au programe politice, n-au ce spune românilor şi spun bazaconii".

Niculae Bădălău a precizat că probabil ar trebui emisă o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legilor justiţiei, "dacă societatea o cere şi dacă specialiştii în drept, profesorii şi magistraţii consideră că da". AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.