COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 08:45 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...60 km/h. in Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților;
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât marţi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în şedinţa de marţi, CA a mai decis şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
"Deciziile Consiliului de Administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare. Consiliul de Administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, rata anuală a inflaţiei IPC a crescut de la 3,27% în decembrie 2018 la 3,32% în ianuarie şi 3,83% în februarie 2019, situându-se astfel peste limita superioară a intervalului de variaţie al ţintei şi peste valoarea previzionată.
"Toate componentele majore ale IPC au înregistrat creşteri peste aşteptări în acest interval, însă evoluţia ratei inflaţiei a fost imprimată decisiv de scumpirea legumelor şi fructelor, dublată de majorarea preţului produselor din tutun şi avansul componentei de bază a inflaţiei. Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) a ajuns la 2,5% în ianuarie şi 2,7% în februarie, de la 2,4% în luna decembrie 2018. Majorarea evidenţiază presiuni inflaţioniste în creştere pe partea cererii şi a costurilor salariale, dar şi influenţele cursului de schimb al leului şi efectele indirecte ale creşterii recente a preţului combustibilului", subliniază BNR.
Rata medie anuală a inflaţiei IPC în intervalul ianuarie-februarie 2019 a scăzut uşor, până la 4,5% (de la 4,6% în luna decembrie 2018), în timp ce rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum s-a menţinut la nivelul înregistrat în luna decembrie 2018 (de 4,1%).
Datele privind creşterea economică în trimestrul IV 2018 arată menţinerea cvasi-constantă a dinamicii anuale a PIB real, la 4,1%, faţă de 4,2% în trimestrul anterior.
"Pe partea cererii, consumul gospodăriilor populaţiei a redevenit principalul determinant al creşterii economice, urmat de variaţia stocurilor, în timp ce formarea brută de capital fix şi-a redus aportul negativ. Exportul net şi-a mărit contribuţia negativă la dinamica PIB, pe fondul prelungirii tendinţei de încetinire a creşterii exporturilor de bunuri şi servicii, în paralel cu reaccelerarea uşoară a dinamicii importurilor. Împreună cu deteriorarea balanţei veniturilor primare, evoluţia exportului net a condus la o adâncire substanţială a deficitului de cont curent în raport cu perioada similară a anului anterior", arată sursa citată.
Pe ansamblul anului 2018, dinamica PIB s-a restrâns la 4,1%, de la 7% în anul anterior, în contextul contracţiei investiţiilor, al majorării contribuţiei negative a exportului net, dar şi al temperării creşterii consumului privat, care a rămas totuşi robustă. Ponderea deficitului de cont curent în PIB s-a majorat în 2018 la 4,5%, de la 3,2% în anul anterior.
BNR aminteşte, de asemenea, şi cele mai recente evoluţii care relevă slăbirea în continuare a avansului anual al producţiei industriale în luna ianuarie 2019 comparativ cu media trimestrului IV 2018, concomitent cu atenuarea dinamicii comenzilor noi din industria prelucrătoare şi persistenţa declinului lucrărilor de construcţii. În acelaşi timp, s-a înregistrat o dinamizare a activităţii în comerţul cu amănuntul şi servicii în luna ianuarie, pe fondul accelerării semnificative a creşterii salariului mediu net real.
Creditul acordat sectorului privat a continuat să-şi accelereze creşterea anuală în luna ianuarie 2019, la 8,4%, cea mai mare creştere din mai 2012, iar în luna februarie şi-a temperat-o uşor, media acesteia pe ansamblul intervalului mărindu-se în raport cu trimestrul IV 2018.
Evoluţia a reflectat o creştere uşor mai temperată a componentei în lei, în paralel cu atenuarea considerabilă a declinului componentei în valută. Pe acest fond, ponderea creditului în lei în totalul creditului s-a redus marginal, la 65,7%.
Cele mai recente evaluări relevă perspectiva menţinerii ratei anuale a inflaţiei pe orizontul scurt de timp peste limita superioară a intervalului ţintei, în condiţiile poziţionării acesteia pe o traiectorie mai înaltă faţă de cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie 2019, menţionează sursa.
"Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri şi de condiţiile de pe piaţa muncii. Rămâne o preocupare evoluţia deficitului de cont curent. Importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune şi de efectul Brexit", notează banca centrală.
AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Oana Tilică, editori online: Irina Giurgiu, Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |