Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Acţionarii Transgaz, reuniţi marţi în şedinţă ordinară, au respins finanţarea planului de investiţii al companiei în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2018-2027, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii au solicitat informaţii suplimentare referitoare la efortul financiar necesar pentru dezvoltarea reţelei de transport a gazelor pe teritoriul ţării, precum şi la investiţiile în infrastructura existentă şi la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene.

"Cu 1672809 de voturi Pentru reprezentând 19.092550% din numărul total de voturi exprimate, cu 7088765 de voturi Împotriva reprezentând 80.907370% din numărul total de voturi exprimate şi cu 7 voturi Abţinere, reprezentând 0.000080% din numărul total de voturi exprimate, nu aprobă, la această dată, finanţarea 'Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 - 2027', cu menţiunea că este necesară suplimentarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale în perioada 2018-2027, cu informaţii referitoare la investiţiile care să asigure dezvoltarea reţelei de transport pe teritoriul României, la investiţiile în infrastructura existentă şi la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate faţă de Comisia Europeana (ex: realizarea interconexiunilor la volumele şi parametrii tehnici asumaţi), precum şi la suportabilitatea efortului financiar asumat", se arată în raportul menţionat.

Potrivit datelor din convocatorul AGA, cel mai important proiect din planul de investiţii de 1,9 miliarde de euro până în 2027 rămâne BRUA (interconectorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria), faza 1 - în valoare de 478,6 milioane de euro, faza 2 - care va necesita 68,8 de milioane de euro, urmată de faza 3 - în valoare de 530 de milioane de euro.

Alte proiecte majore vizează dezvoltarea pe teritoriul României a coridorului sudic de transport, pentru preluarea gazelor de la ţărmul Mării Negre, unde vor merge 360 de milioane de euro.

Pentru dezvoltarea sistemului de transport al gazelor din partea de est al României vor fi alocate investiţii de 174 milioane de euro, iar pentru interconectarea SNT cu conducta de tranzit T1 şi reverse flow la Isaccea vor fi cheltuite 101 milioane de euro.

Totodată, interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro, iar cea cu Serbia - 42 de milioane de euro.

"Prin realizarea obiectivelor stabilite în Planul de dezvoltare pe 10 ani, 2018-2027, Transgaz doreşte să devină un important operator de transport gaze naturale pe piaţa internaţională a gazelor naturale, cu un sistem naţional de transport modernizat, inteligent, integrat la nivel european şi cu un sistem de management modern, aliniat la standardele de performanţă şi reglementările legislative internaţionale", se arată în documentul discutat de acţionari. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.