Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) organizează luni, alături de alţi parteneri, o serie de evenimente dedicate conştientizării şi măsurilor concrete de reducere a riscului seismic din România, sub egida ''O zi despre cutremure: perspective de reducere a riscului seismic''.

"Pe 4 martie 2019 se împlinesc 42 de ani de la cutremurul din 1977, care a produs cele mai mari pagube pe teritoriul României. Nu dorim ca acea zi să fie uitată, dar la fel de mult nu dorim ca ea să se repete", precizează reprezentanţii INFP.

Astfel, la Academia Română va fi organizat simpozionul "Cutremurele vrâncene; o provocare pentru geoştiinţe şi societate", în cadrul căruia vor fi făcute o serie de prezentări ştiinţifice şi va avea loc un panel de discuţii pe marginea unor tematici de acţiune concretă: ştiinţa şi tehnologia în folosul acţiunilor de reducere a riscului seismic şi securitate; educaţia ca mijloc de conştientizare şi creştere a rezilienţei; comunicarea şi percepţia riscului seismic

La Biblioteca Naţională se va desfăşura, începând cu ora 10:00, evenimentul "Vorbim deschis despre cutremure- iniţiative pentru reducerea riscului seismic". Acesta va cuprinde o expoziţie Mobilă despre Cutremure (MOBEE) a INFP, Caravana "Fii Pregătit" a DSU şi activităţi şi prezentări dedicate înţelegerii cutremurelor şi a măsurilor de reducere a riscului seismic.

De asemenea, vor fi lansate: broşura "Informaţii esenţiale despre cutremure", turul digital ghidat "Bucureştii şi cutremurele", Expoziţia "4 martie 1977 şi după...: Cutremurele din Vrancea în studii, reportaje, mărturii, evocări, albume din colecţiile Bibliotecii Naţionale", expoziţie cu fotografii şi exponate pe tematica protecţiei civile, prezentări ale proiectelor din domeniu.

Tot luni, vor fi organizate şi trei tururi ghidate gratuite ce pentru a spune povestea efectelor cutremurelor majore asupra Bucureştilor, dar şi a contextului actual: de ce sunt atâtea clădiri vulnerabile seismic şi care sunt perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei.

Seria de evenimente va include şi intrarea liberă, între orele 8:00-17:00, la Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc). AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Constantin Balaban, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: www.infp.ro/4martie2019 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.