Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a aprobat miercuri propunerea Ministerului Finanţelor Publice privind normele de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, informează MFP printr-un comunicat remis AGERPRES.

"Eficientizarea achiziţiilor publice este vitală pentru economia românească, astfel că Guvernul României a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), ca unitate de achiziţii publice, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Acum, MFP a elaborat normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 46/ 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate", se menţionează în comunicat.

ONAC va optimiza condiţiile şi achiziţiile pe bază de criterii economice de calitate, va îmbunătăţi transparenţa achiziţiilor publice şi va asigura disponibilitatea produselor şi serviciilor achiziţionate în sistem centralizat, având ca obiective utilizarea eficientă a fondurilor publice .

Conform sursei citate, pentru că România să beneficieze de aproximativ 43 miliarde euro din fonduri europene, trebuia înfiinţată o astfel de unitate de achiziţii centralizate pentru realizarea anumitor tipuri de achiziţii, ca o măsură cuprinsă în cadrul condiţionalităţii ex-ante privind achiziţiile publice.

Proiectul de act normativ stabileşte lista produselor şi serviciilor achiziţionate în sistem centralizat. Produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat sunt cele care sunt procurate de ONAC în numele şi pentru autorităţile contractante. Achiziţiile publice vor viza exclusiv produse şi servicii cu un nivel ridicat de omogenitate, care sunt necesare unei categorii largi de autorităţi contractante (combustibil, hârtie, mobilier, hardware, produse de papetărie şi birotică, produse electrotehnice, autovehicule, corpuri de iluminat pentru interior etc).

De asemenea, proiectul prevede că, în numele şi pentru utilizatorii principali şi/sau utilizatorii secundari, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate încheie acorduri-cadru, care au ca obiect produsele şi serviciile achiziţionate. Oficiul poate administra sisteme dinamice de achiziţii prin care utilizatorii principali şi, dacă este cazul, utilizatorii secundari, pot achiziţiona produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.