Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sistemul cameral din România contribuie în numele mediului privat la diplomaţia economică şi la internaţionalizarea businessului românesc, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, cu ocazia Galei anuale a Corpului Diplomatic.

"Pe lângă Guvern şi autorităţi ale statului, sistemul cameral din România contribuie în numele mediului mai mult privat al economiei la ce înseamnă diplomaţie economică şi la internaţionalizarea businessului românesc. E vorba şi de climatul care se creează în România pentru business şi aici vorbim de cealaltă componentă, de a aduce investiţii străine în România, pentru că ar fi unicul remediu de a supravieţui economic şi vorbesc cu toată responsabilitatea. Sunt acele clasamente ale Eurostat, la care eu în nenumărate apariţii publice am făcut apel să nu se uite de ele şi să nu fie omise. Suntem pe ultimul loc la inovare-cercetare în Uniunea Europeană, pe penultimul loc la productivitatea muncii, pe ultimul loc la digitalizarea administrativă iar lucrurile acestea trebuie să ne pună pe gânduri şi să ne întrebăm ce putem face pentru a supravieţui în ciuda acestor clasamente. Cred că un răspuns poate veni de aici: a crea acel climat în care mai multe investiţii străine să vină în România, să echilibrăm oarecum jocul economic din ţară", a spus Daraban.

În opinia acestuia, " o predictibilitate colosală a legislaţiei economice" ar asigura un climat propice pentru business în România.

"O predictibilitate colosală a legislaţiei economice de care noi vorbim de atâţia ani. Aici ne referim în primul rând la ceea ce înseamnă predictibilitate fiscală şi nu în ultimul rând de a crea un mediu pentru investiţii. Vedeţi că o autoritate locală sau centrală în România nu mai poate să pună la dispoziţia unui potenţial investitor un teren spre concesiune pentru activităţi industriale. Un investitor pe activităţi industriale puteţi fi sigur că nu va bloca banii în valoarea unui metru pătrat de teren. Banii îi ţine pentru tehnologie, pentru a aduce plus valoare, dar în niciun caz în achiziţia de teren, aşa cum îşi permit retailerii să o facă", a explicat şeful CCIR.

El a spus că pentru Camera de Comerţ şi Industrie a României, de patru ani cel puţin, destinaţia SUA reprezintă o prioritate din foarte multe puncte de vedere.

"Cred că am creat şi acest dublu sens de a face business în SUA pentru agenţii economici şi viceversa, am contribuit la foarte multe campanii de acest gen (...), dar de patru ani, cel puţin pentru CCIR, destinaţia SUA reprezintă o prioritate. O prioritate din foarte multe puncte de vedere, pentru că trebuie adusă acea componentă pe lângă latura strategică, trebuie întărită şi partea economică", afirmă Daraban.

Preşedintele CCIR a precizat că această gală a fost organizată în onoarea corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, care are întâlniri cu reprezentanţii Camerei, dacă nu zilnice cel puţin de câteva ori pe săptămână, pentru a identifica soluţii de internaţionalizare a bussines-ului românesc dar şi de atragere de investiţii străine.

Întrebat ce părere are despre amânarea bugetului pe 2019, Daraban a răspuns: "Permiteţi să mă abţin. Mă abţin, pentru că din păcate dialogul social în România nu există şi atunci, să spun ceva la ce nu am avut acces, doar din poveşti, mai bine tac".

Prezent la eveniment, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu-Ştefan Oprea, a afirmat că sistemul cameral este o necesitate în România, deoarece face legătura între autorităţi şi firme.

"Sunt onorat să fiu prezent la Gala diplomaţilor, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Sistemul cameral este o necesitate în România, pentru că avem nevoie de parteneri atunci când suntem fie în misiuni economice, fie în comisii mixte. Rolul nostru ca şi guvernanţi este acela de a asigura un cadru în care companiile româneşti să se poată desfăşura, atunci când vorbim despre export şi despre necesitatea de a exporta, dar şi atunci când vorbim despre atragerea de investiţii străine. Sistemul cameral este necesar pentru că face acea legătură între noi şi firme, pot să pună faţă în faţă firmele de aici şi din alte ţări pentru a putea dezvolta acel ecosistem de care antreprenorii români au nevoie. Interesele ofensive ale lor sunt şi interesele CCIR sunt şi interesele guvernului României şi atunci împreună îi sprijinim. Cred ca parteneriatul pe care îl avem cu CCIR şi cu camerele judeţene este acel lucru pe care trebuie să îl facem împreună pentru a avea acel ecosistem", a spus Radu-Ştefan Oprea. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.