Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, însă trenurile pot înregistra întârzieri de 20 - 30 de minute pe zonele în care, din cauza temperaturilor scăzute de la nivelul solului, s-au produs fisuri în şină, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA, cea care administrează infrastructura feroviară publică.
"Trenurile circulă pilotate, adică sub supravegherea personalului feroviar, pe zonele în care, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivelul solului, s-au înregistrat fisuri în şină (fisuri ce pot avea 8-10 cm). Pentru menţinerea condiţiilor de siguranţă în trafic, personalul feroviar intervine pentru consolidarea şinelor. În astfel de situaţii, în care pe anumite porţiuni se circulă pilotat, trenurile pot avea întârzieri de 20 - 30 minute pe zonele respective", precizează reprezentanţii CFR SA.
Potrivit sursei citate, în prezent nu sunt trenuri oprite sau blocate.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de vreme deosebit de rece, valabilă în toată ţara până duminică dimineaţă.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 - 2 decembrie, ora 10:00, vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara. Temperaturile vor continua să fie permanent negative în majoritatea regiunilor, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în nordul, nord-estul şi centrul ţării, local în sud şi est şi izolat în rest.
Joi (29 noiembrie) şi vineri (30 noiembrie), vântul va prezenta intensificări cu viteze de 45 - 55 km/h, în sudul Moldovei şi al Banatului, în jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, iar pe litoral vor fi rafale de 60 - 70 km/h. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |