Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Metrorex a pus în vânzare 10 milioane de cartele speciale cu simboluri ale Centenarului, iar pe Magistralele 1, 2 şi 3 vor circula două trenuri de metrou decorate cu însemnele României şi ale Centenarului, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES.

"Din respect pentru cel mai important moment de unitate din istoria poporului român, anul acesta, Metrorex a pus în vânzare 10 milioane de cartele speciale cu simboluri ale Centenarului şi a pus la dispoziţia călătorilor pe Magistralele 1, 2 şi 3 două trenuri de metrou decorate cu însemnele României şi ale Centenarului", se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, Metrorex precizează că, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, trenurile vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale.

În acest context, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să asiste la ceremoniile organizate cu ocazia Centenarului, să viziteze târgurile sau evenimentele specifice, compania anunţă introducerea de trenuri suplimentare pentru preluarea călătorilor în caz de flux mărit şi asigurarea unui confort optim, prin micşorarea intervalului de urmărire a trenurilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.