Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Relansarea şi dezvoltarea turismului balnear ţine de relaţia dintre investitori şi comunităţile locale, concomitent cu acordarea de facilităţi fiscale, a afirmat, vineri, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, într-o conferinţă de specialitate.

"Nu vom putea relansa turismul balnear românesc dacă nu concepem o altă relaţie între investitori şi comunităţile locale. Este mai mult decât clar pentru mine că nu se pot dezvolta comunităţile fără investiţii serioase, în special din mediul privat. Pe de altă parte, statul trebuie să ajute exact cum a contribuit cu acest TVA de 5%, care ne-a creat un respiro. Pe de altă parte, nici comunităţile locale, nici primarii, nici consiliile locale nu se pot dezvolta dacă sectorul privat nu se dezvoltă. Deci, această relaţie între investitori, comunitatea locală şi administraţia centrală trebuie să fie una care să funcţioneze foarte bine şi eu cred că anul 2019 trebuie să fie anul în care să relansăm această relaţie", a precizat Nicu Rădulescu.

Acesta a apreciat că acolo unde există astfel de relaţii între investitori şi primari toată lumea a avut de câştigat. Călimăneşti-Căciulata, Tuşnad, Sovata, Govora sunt câteva dintre staţiunile date ca exemplu pozitiv de dezvoltare de preşedintele OPTBR.

"Facilitatea privind apele geotermale trebuie revăzută şi trebuie să îi dăm dimensiunea corectă pentru că pe noi ne interesează apele minerale şi apele geotermale pe care le folosim în tratarea anumitor afecţiuni. Deci, aşa cum este cuprinsă în Ordonanţa Guvernului, nu ne ajută foarte mult pentru că noi nu discutăm despre apa care curge la buvetele publice, ci despre cea pe care o folosim la tratamentele balneare. Este nevoie şi de facilităţi fiscale pentru cei care fac investiţii mari, adică de la câteva milioane de euro în sus, fie să fim scutiţi de impozit pe profit ori să reinvestim profitul. Părerea mea e că statul trebuie să revadă întreaga strategie pe care o are pe acest sector", a subliniat Nicu Rădulescu.

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România a apreciat că şi autorităţile locale trebuie să revadă politica de taxe şi impozite, să o reaşeze "pe baze corecte".

O altă problemă sesizată este cea a forţei de muncă.

"Statul nu mai trebuie să devină concurentul nostru acerb şi cel care să ne obstrucţioneze să angajăm forţă de muncă, ci trebuie să devină partenerul nostru şi să ne sprijine, evident, cu unele înlesniri fiscale şi în partea de contribuţii salariale. Suntem într-o situaţie de nu ne mai descurcăm, suntem într-o situaţie gravă cu cel căruia îi plătim taxe şi impozite", a spus Nicu Rădulescu.

Conform preşedintelui OPTBR, sectorul balnear nu se poate dezvolta de sine stătător, ci împreună cu celelalte forme de turism.

"Staţiunile balneare sunt nişte oaze de sănătate, dar ele efectiv sunt în zone de parcuri, în zone de arii protejate, în zone de ecoturism. Ca locuri de cazare, zona de balneo reprezintă cam 30%. Încasările la noi sunt mai mari decât în alte sectoare, pentru că durata medie a şederii la noi este de 6,2 zile, faţă de două zile cât sunt în alte tipuri de turism. La nivelul asociaţiei, ne situăm undeva la 800 de milioane de euro încasări", a spus Nicu Rădulescu.

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România a organizat, în cadrul Târgului de Turism al României, seminarul cu tema "Contribuţia turismului balnear românesc la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale", prilej cu care principalii investitori din domeniu au identificat principalele oportunităţi de dezvoltare a sectorului. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Oana Tilică; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.