Persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până la 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificaţie de 5% din totalul sumei datorate, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, contribuabilii care vor alege să-şi achite obligaţiile fiscale până la 15 martie 2019, reducerea este de doar 5% din suma totală datorată, dacă Declaraţia unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
MFP menţionează că Declaraţia Unică trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
Declaraţia Unică poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.
Totodată, persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenţi, au ca termen de plată data de 30 iunie 2019 şi vor beneficia de o bonificaţie de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 15 decembrie 2018.
Contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenţi, la începutul anului 2019, au acelaşi termen de plată - 30 iunie 2019 - şi vor beneficia de bonificaţia de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 31 martie 2019. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |