COD GALBEN: 12-05-2025 Intre 06:20 si 09:00 se va semnala local, ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Vaslui; COD GALBEN: 12-05-2025 Intre 05:50 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Alba, Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților;
Mai mult de jumătate dintre români (60%) declară că au credite, în timp ce peste o treime (37%) susţine că are cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat, reiese dintr-un studiu sociologic referitor la obiceiurile financiare ale românilor, dat publicităţii joi.
Rezultatele cercetării iSense Solutions, comandată de Kruk România cu ocazia Zilei fără Datorii, iniţiativă aniversată pe 17 noiembrie, relevă faptul că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul următor, dar accesarea unui nou împrumut vizează stingerea unuia anterior, ceea ce poate conduce la "spirala datoriilor".
În ceea ce priveşte accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceştia spunând că ar apela la astfel de instituţii în cazul în care ar avea nevoie de bani.
Pe de altă parte, 14% dintre cei chestionaţi au menţionat că ar lua un împrumut de la o instituţie financiară non-bancară, dacă o instituţie bancară ar refuza să le acorde împrumutul. De asemenea, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a acoperi o datorie anterioară cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în viitor.
În plus, 45% dintre români nu au economii în familie, iar motivul pentru care românii fac totuşi economii sunt mai ales situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă.
Potrivit sursei citate, peste jumătate (58%) dintre persoanele intervievate sunt dispuse să participe la sesiuni de pregătire online gratuite pentru a învăţa cum să-şi administreze bugetul lunar.
Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.
Kruk România este membră a Grupului Kruk şi a fost înfiinţată în anul 2007. Compania este prezentă pe piaţa din România din 2007 şi mai desfăşoară operaţiuni în Cehia, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. Kruk a fost listată pe Bursă de Valori Varşovia, în anul 2011. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.