Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB, în creştere cu 10 miliarde lei faţă de deficitul de 6,8 miliarde lei (0,81% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2017, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
La opt luni, deficitul bugetului general consolidat era de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 205 miliarde lei, reprezentând 21,7% din PIB, sunt cu 13,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,3%) şi din veniturile nefiscale (+19,4%). Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.
Se constată o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA astfel, acestea au crescut cu 9,0% faţă de realizările aceleiaşi perioade din 2017, ajungând la o valoare de 42,4 miliarde lei pe primele nouă luni ale anului în curs. Veniturile din accize au fost în sumă de 21,0 miliarde lei (2,2% din PIB) cu 7,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 25,3% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 37,2% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 9,4 miliarde lei, cu 25,0% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 221,7 miliarde lei, cu 18,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Cheltuielile de personal sunt cu 25,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile sunt mai mari cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,5%.
Dobânzile sunt cu 21,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 1% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.
Potrivit MFP, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 12,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, până la 1.100 de lei, de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
"Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 15,2 miliarde lei, cu 25,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", precizează ministerul, într-un comunicat remis AGERPRES. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |