Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Salariile ar trebui să crească odată cu productivitatea, o consecinţă dramatică fiind ca acestea să fie majorate de către politicieni, şi nu prin forţa pieţei, a declarat, joi, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unei conferinţe de specialitate.

"În România, ne confruntăm cu o serie de provocări, care cu siguranţă nu sunt numai aici, ci şi la nivelul Uniunii Europene. Una dintre consecinţele dramatice ar fi ca salariile să fie majorate de către politicieni, şi nu prin forţa pieţei. Ne confruntăm, de asemenea, cu problema migraţiei. Avem peste 3 milioane de români, un procent semnificativ din totalul populaţiei apte de muncă, care au plecat din ţară pentru a se stabili în alte state membre. Într-o ordine firească, salariile ar trebui să crească odată cu productivitatea şi astfel să devenim competitivi. Vorbind despre infrastructură, vreau să menţionez că aceasta este esenţială pentru a conecta diferite regiuni, regiuni din care şi România face parte. Pentru a avea o economie solidă este important să menţinem o perspectivă în care să implementăm reforme politice coerente. România are nevoie de o convergenţă economică stabilă. Este singura cale prin care putem ajunge la destinaţie", a afirmat Isărescu.

În viziunea guvernatorului BNR, România are trebui să monitorizeze implementarea reformelor structurale, lucru esenţial pentru a atinge convergenţa şi a avea o creştere economică durabilă.

"Noi ar trebui să mergem împreună, pentru a avea un mediu economic flexibil. În altă ordine de idei, trebuie să monitorizăm politicile ciclice incluse în reformele structurale. În general, reformele structurale sunt esenţiale pentru atinge convergenţa asigurând o creştere economică durabilă şi o economie mai flexibilă pentru a face faţă şocurilor asimetrice şi pentru a beneficia de intrarea în zona euro.

Banca Naţională a României (BNR), în colaborare cu European League for Economic Cooperation - România (ELEC - România), organizează, joi, conferinţa 'The Danube Triangle', cu tema "Convergence towards euro enlargement'. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.