Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Câştigul salarial mediu nominal net pe economie în iulie a fost de 2.708 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 13 lei (-0,5%), valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis vineri AGERPRES.

Datele INS arată că în luna iulie 2018 câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat la 4.510 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna iunie 2018.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.566 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.575 lei).

În luna iulie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Conform INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: 18,9% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, 15,7% în activităţi de editare, respectiv 10,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; între 4,0% şi 5,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 3,0% şi 4,0% în tranzacţii imobiliare, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, telecomunicaţii.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iulie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 21,3% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,0% în extracţia minereurilor metalifere; între 4,5% şi 6,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, fabricarea produselor din tutun, captarea, tratarea şi distribuţia apei; între 2,5% şi 3,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, transporturi pe apă, colectarea şi epurarea apelor uzate, cercetare-dezvoltare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-3,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,1%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţie publică (+0,5%) comparativ cu luna precedentă.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 108,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 100,0% pentru luna iulie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,0%, la aceeaşi valoare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2018. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.