Noua descoperire de zăcământ a Romgaz de la Caragele, judeţul Buzău, estimată la circa 30 miliarde de metri cubi, ar putea fi pusă în exploatare în 2020-2021, în prezent fiind derulate investiţii pentru forare, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general adjunct al companiei, Dumitru Gheorghe Rotar.
"Descoperirea Caragele anunţată acum câţiva ani nu face parte din zăcământul comercial Caragele. Nu se află la nivelul izobatic al zăcământului comercial Caragele, este mult mai adâncă, nu a intrat acea descoperire în exploatare. În momentul de faţă am finalizat evaluările, am proiectat sondele pentru evaluarea acestei descoperiri şi, în trimestrul IV şi în cursul anului 2019, o să forăm probabil 6 până la 8 sonde pentru evaluarea potenţialului mărimii concrete ale acelei descoperiri. (...) Deci descoperirea Caragele nu este la nivelul izobatic al zăcământului comercial Caragele, nu face parte din zăcământul comercial Caragele. E mai adânc cu peste 1.000 de metri şi urmează a fi, anticipez, a fi pusă în exploatare undeva în 2020-2021", a arătat Dumitru Gheorghe Rotar.
Potrivit reprezentantului Romgaz, sondele pentru evaluarea acestei noi descoperiri de la Caragele sunt foarte adânci, peste 4.000 de metri, sunt dificile, dar se speră ca la sfârşitul anului viitor să fie îndeplinit programul de execuţie al acestora.
"E nevoie să fie edificată întreaga infrastructură de colectare a hidrocarburilor, noi am anunţat descoperirea nu în miliarde de metri cubi, ci în milioane barrel of oil equivalent (BOE). Se presupune că nu sunt doar gaze naturale şi e nevoie de o infrastructură de separare a fracţiei lichide de cea gazoasă. În principal, are un ţiţei uşor", a susţinut Rotar.
Acesta a precizat că în cadrul zăcământului Muntenia Nord-Est există şi un zăcământ comercial, Caragele, care este în producţie de peste 10 ani.
"Până în momentul de faţă a produs undeva la 700 de milioane de metri cubi, în momentul de faţă desfăşurăm investiţii care înseamnă colectoare, legări de sonde, care au fost forate în acest an şi în anul precedent, astfel încât, la sfârşitul anului, anticipăm undeva triplarea producţiei zilnice în zăcământul comercial Caragele. O să fie la peste 1,5 milioane de metri cubi pe zi în zăcământul comercial Caragele", a mai spus Dumitru Gheorghe Rotar. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |