Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Elevii pot cumpăra bilete CFR cu pre redus până la 30 septembrie în baza vizei pe anul şcolar 2017/2018, urmând ca, după această dată, călătoria cu trenul să fie făcută în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019, se arată într-un comunicat al CFR Călători, remis, marţi, AGERPRES.

În contextul pregătirilor legate de  începutul de an şcolar, CFR Călători recomandă elevilor să-şi achiziţioneze din timp biletele şi abonamentele pentru a călători spre şi dinspre locul în care învaţă.

Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional - inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio şi InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceştia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/ abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

Atunci când se fac calcule legate de economisirea banilor şi de valorificarea timpului, pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, o soluţie avantajoasă este abonamentul, spun reprezentanţii operatorului feroviar.

Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

De exemplu, un elev plăteşte doar 75,60 lei pentru un abonament lunar Regio, clasa a II-a pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Sud, în loc de 302,4 lei cât ar costa călătoriile la preţ întreg timp de 21 de zile lucrătoare sau de 151,20 lei cât costă un abonament lunar la tarif standard pentru tren Regio. 

Pentru a veni în sprijinul elevilor şi a unităţilor şcolare, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/ gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/ 2018 pentru călătoria până la data de 30.09.2018. După această dată, călătoria elevilor cu trenurile CFR Călători se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.

Eliberarea biletelor/ abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel: pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional - inclusiv postliceal, liceal acreditat/ autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină).

Pentru elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverinţa doveditoare şi certificatul de naştere în copie; în cazul elevilor care beneficiază de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menţiona pe carnet la rubrica 'menţiuni' atestarea dreptului de acordare a gratuităţii.AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.