Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Invitation Romania, unul dintre principalii touroperatori români specializaţi pe incoming, a înregistrat, pentru primele şase luni ale anului, o creştere de 28% a cifrei de afaceri, generată doar de aducerea de turişti străini, deci de exportul de servicii, informează un comunicat de presă al touroperatorului.

"Până la finele anului estimez o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, generată doar de incoming. De departe, principala piaţă externă este Europa, de unde vin peste 90% dintre turişti. De asemenea, piaţa din Statele Unite ale Americii creşte mult, iar piaţa asiatică stagnează. În concluzie, avem nevoie de investiţii în birourile de promovare turistică, în participarea la târgurile internaţionale de turism şi de o prezenţă cât mai mare pe piaţa europeană" a declarat preşedintele Invitation Romania, Gheorghe Fodoreanu.

În ceea ce priveşte legislaţia care va reglementa situaţia asigurărilor contra insolvenţei şi falimentului, respectiv despăgubirea turiştilor, Gheorghe Fodoreanu consideră că răspunsul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) la propunerea Ministerului Turismului a fost foarte clar, dar nu a oferit soluţii. "Nu poţi să ceri niciunei instituţii de stat să creeze, să pună la dispoziţie un fond de garantare. Acest fond ar trebui constituit de către membrii ANAT sau, oricum, de către reprezentanţii mediului privat. Dar, pe de altă parte, nu avea niciun sens ca ministrul Turismului să intre în contradicţie cu ANAT, deoarece, astfel, a înăsprit relaţia cu asociaţia, dar şi cu reprezentanţii mediului privat din turism în general şi a contribuit la degradarea imaginii agenţiilor de turism pe piaţă. Breasla agenţiilor de turism nu merită, în niciun caz, o astfel de reacţie, datorită faptului că, de 30 de ani, agenţiile ţin industria turistică a României în spate, fără sprijin instituţional!", precizează preşedintele Invitation Romania.

Referitor la voucherele de vacanţă, Gheorghe Fodoreanu crede că aproape nimeni nu a sesizat esenţialul importanţei continuării acestui concept pentru turismul românesc. Voucherele de vacanţă au avut o contribuţie extraordinară la îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor turistice ale României în globalitatea lor. "Menţinerea acordării voucherelor de vacanţă pe termen lung ar reprezenta cel mai mare sprijin pe care Ministerul Turismului l-a oferit vreodată exportului de servicii", conchide Gheorghe Fodoreanu.

Înfiinţată în 2006, Invitation Romania este una dintre principalele agenţii de turism din România specializată pe incoming, deci pe aducerea de turişti străini. Touroperatorul Invitation aduce turişti din toată lumea, în special din Asia, Germania, Franţa, Belgia, An­glia, Spania. Printre produsele promovate se numără circuite în Maramureş, Bucovina, Delta Dunării, Transilvania. De-a lungul timpului, Invitation Romania a obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care se numără: de două ori premiul internaţional al clientelei Thomas Cook, locul 1 pentru incoming şi locul 1 pentru originalitatea programului colector la Gala Top Hotels 2017 respectiv 2018, premii acordate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Autoritatea Naţională pentru Turism. AGERPRES/ (AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.