Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul turiştilor care au vizitat judeţul Tulcea în acest an a crescut semnificativ, în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar estimările arată că până la finalul sezonului numărul de înnoptări s-ar putea dubla faţă de anul 2017, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMTDD).

Statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că, în primul semestru al acestui an, judeţul Tulcea a fost vizitat de 58.297 turişti, înregistraţi în structurile de cazare, faţă de 33.093 în aceeaşi perioadă a anului 2017.

"Având în vedere faptul că această creştere, cu peste 25.000 de turişti, conform datelor oficiale, este raportată la prima perioadă a anului, când gradul de ocupare este mai redus, estimăm că până la finalul anului vom avea cel puţin o dublare a numărului de turişti în Delta Dunării şi Dobrogea de nord. În lunile iulie, august, septembrie şi octombrie, gradul de ocupare este aproape maxim, ceea ce înseamnă că vor fi ocupate aproape în permanenţă cele aproximativ 9.200 de locuri de cazare înregistrate în judeţul Tulcea", a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.

Potrivit Asociaţiei, promovarea corectă a destinaţiei şi numărul mare de evenimente care au atras atenţia asupra ofertei turistice pe care o reprezintă Delta Dunării şi Dobrogea de nord vor aduce rezultatele scontate, la finalul acestui an, adică dublarea numărului de turişti, după o perioadă în care s-au înregistrat scăderi, de la un an la altul.

"Dacă vom continua să promovăm împreună destinaţia turistică Delta Dunării şi Dobrogea de nord, vom reuşi, în foarte scurt timp, să garantăm prosperitatea acestei zone, pe care doar astfel o vom putea dezvolta, pentru a le oferi turiştilor ceea ce îşi doresc de la o vacanţă într-un astfel de loc unic în lume. Chiar dacă în Delta Dunării nu se poate face turism de masă, ci doar un turism responsabil, fără a depăşi un anumit număr de spaţii de cazare, respectiv de turişti care se pot afla simultan în Rezervaţia Biosferei, avem cele mai mari şanse de a creşte câştigurile din industria ospitalităţii în întregul judeţ, astfel încât să crească calitatea serviciilor, dar şi numărul afacerilor prospere, al locurilor de muncă, veniturile tulcenilor şi, în final, nivelul de trai al locuitorilor acestui judeţ", a precizat Ţibuleac.

În luna iunie, numărul de vizitatori români care au ales ca destinaţie de vacanţă Delta Dunării a fost de 19.542 de persoane, faţă de 10.903, în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar din analiza preliminară a datelor furnizate de INS reiese că această creştere a fost generată în special de posibilitatea de a se achita contravaloarea cazării cu voucherele de vacanţă, precizează AMDTDD.

"Având în vedere faptul că multe dintre pensiunile mici din Delta Dunării şi Dobrogea de nord nu au reuşit să intre în acest program naţional care deja a generat creşteri substanţiale în turismul românesc, AMDTDD încearcă să identifice soluţiile cele mai eficiente pentru a-i sprijini pe proprietarii de pensiuni, astfel încât aceştia să poată intra în program. Din primele rezultate ale analizei situaţiei, făcute de AMDTDD, reiese că cei mai mulţi proprietari de pensiuni cu număr mic de camere nu au fost informaţi corect şi nu au reuşit să rezolve problemele birocratice, astfel încât au nevoie de sprijin, pentru a-şi creşte cifra de afaceri în viitor", precizează sursa citată.

Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) este o organizaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, înfiinţată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova şi de a dezvolta, pe termen scurt, mediu şi lung, Delta Dunării şi Dobrogea de Nord. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.