COD GALBEN: 29-11-2020 ora 12 Intre 30 noiembrie, ora 05:00 - 30 noiembrie, ora 20:00Zone afectate se va semnala 30 noiembrie, ora 05:00 - 30 noiembrie, ora 20:00Zone afectate COD GALBEN: 30-11-2020 ora 10 Intre 10:30 si 13:30 se va semnala - intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

ExxonMobil nu a luat încă decizia finală de a trece la etapa de exploatare a zăcămintelor de gaze din blocul Neptun Deep din Marea Neagră şi estimează că producţia ar putea ajunge la 6,3 miliarde de metri cubi pe an, a declarat, luni, Richard Tusker, lead country manager al ExxonMobil România, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.

Aceasta ar însemna mai mult de jumătate din producţia actuală a ţării, care este în jur de 11 miliarde de metri cubi pe an.

"Aceste descoperiri au oportunitatea de a creşte economia României prin dezvoltarea acestor proiecte, dar şi pe termen lung, având în vedere potenţialele venituri şi alte industrii care pot creşte în jurul acestor proiecte. Nu doar că acestea cresc gradul de securitate energetică, dar aduc şi posibilitatea de a îmbunătăţi infrastructura", a spus el.

Oficialul companiei americane a ţinut să sublinieze că nu a fost luată încă decizia finală de investiţie.

"Dar voi spune la ce ne uităm ca să luăm această decizie. În primul rând, Marea Neagră reprezintă o provocare, fiind vorba de ape adânci. Apoi trebuie să înţelegem cum reglementările vor afecta investiţia noastră. Trebuie să ştim sigur că avem un cadru fiscal predictibil şi stabil. În al treilea rând, este vorba de accesul la pieţe. Trebuie să găsim pieţe, unde să vindem gazul. Deci avem nevoie de infrastructură în România, precum şi de interconectări. Şi pentru acestea este necesară o legislaţie stabilă. Iată la ce ne uităm când analizăm decizia finală de investiţii", a continua Tusker.

El a afirmat că se aşteaptă la o producţie de 6,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an în perimetrul Neptun Deep. Americanii explorează acest perimetru împreună cu OMV Petrom.

În februarie, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), anunţa că rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani.

"Când vor funcţiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevenţe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. (...) Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas", a spus oficialul ANRM.

Astfel că, în 2025, România va produce în total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori.

El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil - peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas - 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.