COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 22 Intre 22:25 si 23:30 se va semnala Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale. in Zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților, Județul Harghita; COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 22 Intre 22:22 si 23:30 se va semnala Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale. in Județul Maramureş;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cea de-a 13-a întâlnire a Steering Group pentru Aria Prioritară 5 - Managementul Riscurilor de Mediu din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării', care se desfăşoară vineri în Capitală, aduce în atenţia specialiştilor consolidarea cooperării în domeniul gestionării inundaţiilor şi a schimbărilor climatice în bazinul Dunării.

Începând cu anul 2017, a fost aprobat spre finanţare, în cadrul Programului Transnaţional al Dunării, proiectul 'AP 5 - Managementul Riscurilor de Mediu din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării', proiect ce face obiectul acordului de parteneriat semnat cu Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, în calitate de lider de parteneriat, informează Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Bugetul alocat Ministerului Apelor şi Pădurilor prin acest proiect este de 176.469,68 euro, din care 149.999,23 euro (85%) UE şi 26.470,75 euro (15%) co-finanţare naţională. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, respectiv ianuarie 2017- decembrie 2019.

În cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, România, prin specialiştii din Ministerul Apelor şi Pădurilor, asigură, împreună cu responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, coordonarea Ariei prioritare 5 - Managementul riscurilor de mediu din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Obiectivul proiectului este de a sprijini coordonarea continuă a Ariei Prioritare 5- Managementul riscurilor de mediu a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, pentru a facilita un sistem stabil, eficient şi inovator de guvernanţă pentru Aria Prioritară 5, în scopul de a consolida cooperarea în domeniul gestionării inundaţiilor şi a schimbărilor climatice în bazinul Dunării.

Aria Prioritara 5 Managementul Riscurilor de Mediu abordează principalele riscuri de mediu din bazinul hidrografic al Dunării şi combină acţiunile întreprinse la nivel naţional cu cele dezvoltate la nivel regional şi bazinal, urmărind crearea de sinergii între Ariile Prioritare 4 şi 5 ale Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Principalele subiecte discutate la conferinţa de la Bucureşti includ analiza progresului activităţilor Ariei Prioritare 5 de la cea de-a 12-a întâlnire a Steering Group, a proiectelor aflate în desfăşurare şi a celor viitoare din cadrul AP 5, inclusiv a celor finanţate prin Programul Transnaţional Dunărea.

Alături de reprezentantul Ministerului Apelor şi Pădurilor, la discuţii participă Gheorghe Constantin, în calitate de manager de proiect 'AP 5- Managementul Riscurilor de Mediu din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării' pentru România şi Károly Gombás, reprezentantul liderului de parteneriat al proiectului. La discuţii iau parte şi reprezentanţi ai ţărilor riverane fluviului Dunărea (Austria, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Slovacia), precum şi ai ICPDR (International Commission for the Protection of the Danube River), GWP (Global Water Partnership) şi ai Convenţiei Carpatice.AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.