Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) au semnat marţi un acord de colaborare privind cooperarea în vederea organizării de evenimente (cursuri, simpozioane, ateliere de lucru, mese rotunde) pentru promovarea conceptului de Smart City şi redactării de documente (rapoarte, analize, statistici, prognoze) privind industriile componente ale Smart City, care vor fi realizate de către specialiştii celor două instituţii, fără a exclude colaborarea cu alţi profesionişti din spaţiul public şi privat.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, documentul a fost semnat de către preşedintele CCIB, Sorin Dimitriu, şi de către presedintele ARSCM, Eduard Dumitraşcu.

În acest context, s-a discutat despre elaborarea unui Ghid de achiziţii pentru Smart City, destinat autorităţilor locale, precum şi despre realizarea unei strategii naţionale pentru Smart City, cu implicarea CCIB pe componentele economică şi cercetare-dezvoltare-inovare.

"În anii următori, Bucureştiul se poate bloca dacă proiectele ce vor fi implementate nu vor fi gândite în ansamblu şi nu vor avea în vedere integrarea tehnologiei avansate. Iată de ce implicarea CCIB în promovarea conceptului de Smart City reprezintă nu numai un act de normalitate, ci şi un demers necesar. Însă, pentru a avea succes, este nevoie de un efort de echipă. Lucrând împreună, noi, Camera bucureşteană, alături de ARSCM, dar şi de autorităţile locale, avem şanse reale de a contribui la transformarea capitalei României într-un oraş smart. Conceptul de Smart City a evoluat mult în România în ultimii ani, iar anul acesta este unul în care, în sfârşit, vorbim despre bugete dedicate componentelor smart. Avem oraşe în România care demonstrează că abordarea holistică este cheia dezvoltării şi chiar dacă primii paşi sunt întotdeauna mai timizi, asistăm la o preocupare şi o profesionalizare în acest sens. Bucureştiul are datoria de a fi printre capitalele europene demne de remarcat, atunci când vorbim despre proiecte inteligente. Din această perspectivă este important ca alături de partenerii ARSCM să furnizăm expertiza necesară, dar mai ales să dezvoltăm soluţii inovatoare. Parteneriatul cu CCIB este unul în care experţii vor colabora în scopul identificării şi dezvoltării unor astfel de soluţii plecând de la convingerea mea că Municipiul Bucureşti poate fi un centru de furnizare a soluţiilor şi produselor pentru Industria Smart City în Europa Centrală şi de Est.", a declarat Sorin Dimitriu.

Cu o tradiţie de 150 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, Camera bucureşteană se bucură şi de o largă recunoaştere internaţională, conlucrând cu peste 100 de organizaţii similare din străinătate.

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate este autoritatea Industriei Smart City din România, având ca obiectiv dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente din ţară, alături de cei peste 150 de membri şi parteneri. ARSCM asigură consultanţă privind dezvoltarea inteligentă, organizează periodic cursuri de pregătire, editează revista Smart City Magazine, Premiile Industriei Smart City, precum şi alte proiecte şi programe de promovare şi implementare a conceptelor şi proiectelor smart.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.