COD GALBEN: 25-09-2021 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 25-09-2021 Intre 04:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România este ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de oameni săraci, iar peste un sfert dintre locuitori trăiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi, a declarat, miercuri, Donato De Rosa, economist-şef al Băncii Mondiale, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

"Există diferenţe uriaşe între oportunităţile pe care le au locuitorii din oraşele mari şi cei din zona rurală. Chiar dacă PIB-ul per capita al vecinilor voştri, bulgarii, este mai mic, România are de departe cea mai mare populaţie săracă din UE - peste un sfert dintre locuitori trăiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi", a spus oficialul Băncii Mondiale.

El a subliniat că zonele rurale sunt la decenii depărtare. "Dacă eşti născut la ţară, nu vei avea acces la o bună educaţie şi la un sistem medical eficient. În România s-au făcut multe îmbunătăţiri în ultimii 30 de ani, dar încă sunt mulţi oameni rămaşi în urmă. Există investiţii în infrastructură, dar calitatea este foarte joasă, ceea ce scade competitivitatea firmelor şi descurajează migraţia celor din zona rurală către zonele urbane, pentru acces la slujbe, educaţie şi sistem medical", a continuat De Rosa.

Printre cauzele care au dus la această situaţie, specialistul a indicat calitatea slabă a instituţiilor statului şi inconsecvenţa lor în ceea ce priveşte priorităţile şi strategiile de creştere, precum şi incapacitatea de a se adapta la schimbări.

"O altă problemă este ponderea mare a companiilor de stat, în comparaţie cu alte ţări, ceea ce este o problemă din punctul de vedere al creşterii, pentru că acestea sunt mai puţin productive decât cele private. Iar faptul că firmele private achiziţionează produse şi servicii de la companiile de stat trage în jos şi eficienţa sectorului privat", a mai arătat De Rosa.

La rândul său, Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria în cadrul Băncii Mondiale, a afirmat că sistemul educaţional în România ar trebui să beneficieze de investiţii mult mai importante decât se întâmplă acum.

"Educaţia nu este ţintită acolo unde trebuie, iar dacă ai nenorocul să te naşti într-o familie săracă şi într-o zonă săracă, eşti terminat. Dacă ar fi să investesc România, aş investi în educaţie", a spus ea. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.