COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O parte importantă din viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 va fi destinată sectorului turistic, care trebuie să facă faţă revoluţiei digitale, a declarat, joi, la Bucureşti, Elzbieta Bienkovska, comisar european pentru piaţa internă, IMM-uri, antreprenoriat şi turism, la conferinţa "Connecting Europe through Innovation".

"Suntem aproape să discutăm noul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi turismul va fi o parte importantă. Cred că din partea noastră, din partea Comisiei Europene, noi încercăm să promovăm sectorul turismului să treacă prin această revoluţie digitală. Iar cuvântul crucial este 'cooperarea' între instituţii europene, autorităţi naţionale şi locale şi industrie. Cu toţii trebuie să lucrăm împreună", a spus oficialul european.

Aceasta a amintit că, pe 11 aprilie, a fost lansat concursul "Capitala turismului inteligent", în cadrul căruia vor fi selectate două oraşe, în luna noiembrie.

"Există oportunităţi la nivel european prin autorităţile naţionale sau care vin direct de la Bruxelles. Lucrăm să creăm un cadru pentru sectorul turismului, pentru a crea joburi, pentru a fi inovativi şi să facem o dezvoltare durabilă. Important este să ne amintim şi să ne gândim la cei care locuiesc în locurile turistice şi care nu-şi mai doresc turişti, ceea ce devine o problemă când vorbim de conectarea vizitatorilor", a adăugat Bienkovska.

Ea a arătat că strategia de dezvoltare turistică a unei ţări trebuie să fie corelată şi cu celelalte strategii, precum cea industrială.

"Dacă vorbim de România, aceasta şi-a dublat cifra de vizitatori. Aş vrea să avem un sector turistic în toate documentele noastre, inclusiv în strategia industrială, apoi să abordăm acest sector în diverse legislaţii", a susţinut reprezentantul Comisiei Europene.

Potrivit acesteia, este nevoie de un efort în plus în Europa pentru a se crea produse şi joburi inovative.

"Trebuie să vedem oportunităţile în era digitală, în ceea ce priveşte IMM-urile. Foarte multe dintre ele sunt companii mici, care nu au departament juridic şi e dificil să vadă oportunităţile", a mai spus Bienkovska. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.