Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Suprafaţa totală a terenurilor tranzacţionate în Capitală anul trecut a fost de 116 hectare, cel mai mare volum înregistrat în ultimii 10 ani, dezvoltatorii români, interesaţi în special de segmentul rezidenţial, fiind cei mai activi cumpărători de terenuri de mari dimensiuni inclusiv din zonele limitrofe, conform unui studiu de specialitate remis joi AGERPRES.

Valoarea de tranzacţionare a acestor terenuri este estimată la 216 milioane de euro, în creştere cu 69% faţă de anul 2016, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox. Firme controlate de investitori români, precum ERES, DVD Residential Imobiliare, Eden Capital Development, Impact, Exigent Development sau H4L Development, au realizat tranzacţii cu o valoare cumulată de 110 milioane de euro, contribuind cu aproape 51% la volumul total tranzacţionat.

În timp ce investitorii locali s-au concentrat în principal pe terenuri pretabile pentru proiecte rezidenţiale, investitori străini precum GTC, Atenor şi Globalworth şi-au asigurat poziţii pentru noi proiecte de birouri în nordul şi vestul oraşului.

Cu toate acestea, în volumul total tranzacţionat, cea mai mare pondere (aproape 42%) au avut-o loturile destinate proiectelor rezidenţiale situate în toate zonele oraşului, cu un accent mai ridicat pe zonele de nord şi vest. În total, anul trecut au fost tranzacţionate 48 de hectare pentru proiecte rezidenţiale în cadrul cărora pot fi construite 10.000-15.000 de locuinţe noi.

Cu privire la segmentul de birouri, în 2017 au fost tranzacţionate cinci loturi de teren pe care pot fi construite noi spaţii de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 200.000 mp.

Autostrada A1 rămâne cea mai atractivă zonă pentru segmentul logistic, întrucât CTP şi P3, doi dintre principalii proprietari şi dezvoltatori, au decis în 2017 să îşi consolideze poziţia prin achiziţii noi de terenuri. De asemenea, în zona Chitila, grupul polonez MLP a decis să revină pe piaţa locală prin achiziţionarea unui teren 18,8 hectare in vederea dezvoltării unui proiect logistic de 80.000 mp.

Perspectivele pe piaţa imobiliară din Bucureşti rămân pozitive, însă numărul terenurilor mari din interiorul oraşului, cu acces facil la utilităţi şi mijloace de transport în comun, a început să se diminueze. Ratele de neocupare pentru proprietăţile de birouri, retail şi logistică au continuat să scadă în cursul anului 2017, reflectând o cerere durabilă şi constantă din partea chiriaşilor. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.