Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ar fi o ipocrizie din partea mea să spun că nu mi-aş fi dorit să-mi duc mandatul până la capăt, pentru că mai aveam foarte multe lucruri de făcut, dar nu trăiesc din regrete, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, fost premier al României.

"Regret faptul că pe vremea când eram prim-ministru semnam mai puţine hârtii faţă de ceea ce se întâmplă acum, şi nu glumesc. Dar să ştiţi că nu trăiesc din regrete. Ar fi o ipocrizie din partea mea să spun că nu mi-aş fi dorit să-mi duc mandatul până la capăt. Mai aveam foarte multe lucruri de făcut, dar acum am o cu totul altă "misiune", pe care vreau să o îndeplinesc cât mai bine. Îmi place, e domeniul meu. A trebuit să existe o perioadă de muncă de convingere a multora, dar în primul rând a celor din ANCOM, să accept să vin aici. Luând această decizie, cred că rolul meu să-mi fac treaba cât mai bine aici. Nu e timp de regrete", a spus Grindeanu.

Întrebat dacă ar mai accepta vreodată funcţia de prim-ministru, Grindeanu a subliniat că nu i-a fost uşor să ia decizia de a ieşi din politică atunci când a acceptat funcţia de preşedinte ale ANCOM şi că, la momentul actual, se află într-o etapă care îi place foarte mult.

"Nu vreau să pară la modul evident că evit întrebarea dumneavoastră, dar eu cred că, în această etapă, ceea ce fac aici, dincolo de faptul că îmi place foarte mult, e ceea ce mă preocupă la modul foarte serios. În acest moment, funcţia de la ANCOM a însemnat, odată cu acceptarea acesteia, să ies din politică, ceea ce am şi făcut. Nu mi-a fost uşor, pentru că am fost mulţi ani membru al unui partid politic, dar în momentul în care am luat această decizie, am luat-o", a precizat şeful ANCOM.

În ceea ce priveşte evenimentele din domeniul justiţiei, Sorin Grindeanu a punctat faptul că excesele nu sunt sănătoase şi că întotdeauna va exista tentaţie din partea politicienilor de a influenţa actul de justiţie, indiferent de Guvern sau de Opoziţie.

"Excesele de fiecare parte sau din orice punct de vedere le-am privi, nu sunt sănătoase. Trebuie să fim mai aşezaţi şi vorbesc aici de toate lucrurile. Cred că trebuie să ne continuăm foarte serios drumul nostru în Uniunea Europeană. Sunt valorile pentru care poporul român a făcut eforturi importante ca România să devină ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO. Asta este calea pe care cred că toată clasa politică din România o urmăreşte. Plecând de la acele principii, fiecare ţară are un specific aparte, că nu poţi să compari pe cei din nordul Europei cu cei din sud sau pe cei din est cu cei din vest. Asta datorită istoriei, experienţei, modului de a fi a fiecăruia dintre popoare. Este vorba despre un efort comun în jurul unor principii comune, pentru că despre asta este vorba în Uniunea Europeană. Acest drum, însă, nu întotdeauna e cel mai simplu, numai să e drumul corect pe care ţara noastră trebuie să meargă. Tot timpul va exista această tentaţie, indiferent de Guvern, indiferent că eşti în Opoziţie sau la Putere. Sigur, că ai mai mare forţă în momentul în care eşti la Putere, dar eu cred că sistemul juridic din România e aşezat pe nişte fundamente care nu permit ingerinţe ale politicului în justiţie", a afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de prim-ministru al României în perioada ianuarie - iunie 2017. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.