Ponderea maşinilor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de autovehicule noi a atins 2,2%, în 2017, numărul acestora ajungând la 2.811 unităţi, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, ponderea de 2,2% a maşinilor ecologice în totalul livrărilor la nivel naţional este dublă în comparaţie cu cea consemnată în anul 2016.
În marja de creştere raportată, 514 sunt maşini electrice 100% (creştere de 207,8% faţă de 2016), iar 2.297 de unităţi hibride (+126,1%).
La nivelul lunii decembrie 2017, au fost comercializate 448 de maşini electrice şi hibride, în creştere cu 58,3%, comparativ cu luna anterioară, când s-au înregistrat 283 de exemplare vândute.
În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în perioada ianuarie - decembrie 2017, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 166 de unităţi, urmat de Renault (98 de exemplare), Volkswagen (83), Mercedes-Benz (64), Mitsubishi (32), Volvo (20), Audi (14), Porsche (12) şi Kia (7).
Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România, în primele 12 luni din anul trecut, au fost înregistrate de Toyota (2.063 de unităţi), iar clasamentul continuă cu: Lexus (154 de exemplare), Kia (22) şi Mercedes-Benz (două unităţi).
Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România s-a situat la 1.195 de unităţi, în creştere cu 205% faţă de anul 2015.
Conform celor mai recente date publicate de APIA, la nivel european, în topul ţărilor în care ponderea maşinilor electrice în total vânzări este semnificativă, conduce detaşat Norvegia, cu 39,3%. La distanţă mare se situează Regatul Unit al Marii Britanii, cu 1,9% pondere, Franţa (1,7%), Germania (1,6%), Spania (1,1%) şi Italia (0,2%).AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |