

Porsche AG vrea să fie pregătit pentru planificata listare cât mai curând posibil, în condiţiile în care investitorii arată un interesa major faţă de lansarea Ofertei Publice Iniţiale (IPO) a diviziei Volkswagen de maşini sport de lux, a afirmat directorul financiar Lutz Meschke, într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei italiene Il Sole 24 Ore, transmite Reuters.
"Salutăm interesul solid pentru compania noastră şi suntem încrezători, în pofida condiţiilor dificile de pe piaţă", a declarat Meschke. Acesta a adăugat: "Vrem să fim pregătiţi pentru IPO la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Cu cât mai repede, cu atât mai bine".
Luni, Porsche a publicat intenţia privind o vânzare de acţiuni la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, finalizată până la finalul anului, dar a precizat că momentul "depinde de viitoarele evoluţii de pe piaţa de capital".
În total, acţiunile scoase la vânzare reprezintă aproximativ 12,5% din capitalul Porsche, investitorii estimând că valoarea totală a companiei ar putea fi de până la 85 miliarde de euro.
Conform unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, Fondurile Mubadala Investment Co. şi ADQ din Abu Dhabi se numără printre cele care se gândesc să investească fonduri cu prilejul ofertei publice iniţiale derulate de Porsche. De asemenea, o serie de fonduri de stat din alte ţări din Golf, inclusiv din Arabia Saudită, analizează şi ele o posibilă investiţie în Porsche.
În paralel, consilierii care se ocupă de IPO-ul de la Porsche au contactat o serie de mari fonduri de investiţii din Canada şi Malaysia, precum şi fondul suveran de investiţii din Norvegia, cel mai mare din lume. Potrivit surselor, grupul german Volkswagen analizează posibilitatea de a oferi peste 5% din acţiunile preferenţiale Porsche unor investitori de tip ancoră.
Fondul Qatar Investment Authority, care este acţionar la Volkswagen, a decis deja că va deveni investitor strategic la Porsche. Volkswagen vrea să strângă angajamente ferme de la alte fonduri până la finele acestei luni, au adăugat sursele.
Asigurarea sprijinului unor mari fonduri de investiţii ar fi un vot de încredere în condiţiile în care Volkswagen vrea să obţină o evaluare superioară pentru Porsche. Sursele susţin că landul german Saxonia Inferioară, un alt acţionar important la Volkswagen, precum şi familia Porsche-Piech, care deţine pachetul de control, mizează pe o evaluare de cel puţin 60 de miliarde de euro pentru Porsche.
Fondurile suverane din Orientul Mijociu controlează mii de miliarde de dolari şi în acest an au văzut cum activele lor au fost impulsionat de explozia preţurilor la energie. În acest context, fondurile respective au făcut investiţii pe pieţele globale pentru a profita de scăderea evaluărilor, cumpărând totul de la cluburi de fotbal la start-up-uri în domeniul vehiculelor electrice de lux.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |