Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reducerea cu 15% a consumului de gaz în cadrul UE va intra în vigoare "la începutul săptămânii viitoare" pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat vineri preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP.

"Reglementarea privind reducerea cererii de gaz a fost oficial adoptată. Textul va fi publicat în Jurnalul Oficial la începutul săptămânii viitoare şi va intra în vigoare la o zi după publicare", a precizat preşedinţia Consiliului UE pe contul său de Twitter.

Textul urmează a fi publicat luni şi va intra în vigoare marţi, au declarat surse diplomatice europene pentru France Presse.

Acordul privind această măsură a fost obţinut în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniştrilor energiei din UE pe 26 iulie. O singură ţară, Ungaria, s-a opus atunci acestei măsuri considerate "nejustificată, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare", dar unanimitatea nu era necesară şi guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea sa.

În cazul textului adoptat vineri a votat împotrivă şi Polonia, împreună cu Ungaria.


Acordul prevede ca fiecare ţară să facă "tot posibilul" pentru a reduce, între august 2022 şi martie 2023, consumul său de gaz cu cel puţin 15% în raport cu media ultimilor cinci ani în aceeaşi perioadă.

Măsura a fost impusă de reducerea livrărilor de gaz de către Rusia, care asigura până anul trecut circa 40% din importurile de gaz ale UE.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la statele membre "să se pregătească pentru scenariul cel mai grav" al unei încetări a livrărilor de gaz de către Rusia.

În caz de "risc de penurie gravă", un mecanism de alertă va face ca reducerea de 15% să fie "obligatorie" pentru Cei 27, dar acest obiectiv va fi adaptat la realităţile fiecărui stat, în special la capacităţile de a exporta cantităţile de gaz economisite ţărilor în nevoie, datorită unei serii de derogări. Statele membre trebuie, în plus, să-şi asigure 80% din stocurile necesare de gaz înainte de venirea iernii.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.