Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grecia se bucură de un sezon turistic estival peste aşteptări, iar veniturile realizate în acest an din turism vor ajuta la reducerea impactului creat în societate de explozia preţurilor la energie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului de la Atena, Giannis Oikonomou, transmite Reuters.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. Oficialii guvernamentali şi reprezentanţii industriei turistice au prognozat că în acest an veniturile din acest sector vital vor ajunge la 80%-90% din nivelul record înregistrat în anul 2019. Acum, unii oficiali sunt încrezători chiar că în 2022 ar putea fi stabilit un nou record.

"Acum că am ajuns în primele zile ale lunii august, vedem că traficul turistic în ţara noastră înregistrează o perioadă puternică, iar fluxurile de turişti depăşesc chiar şi cele mai optimiste estimări iniţiale", a declarat Giannis Oikonomou la un briefing de presă. "Veniturile din turism permit statului să ofere un sprijin suplimentar societăţii, care este afectată de crize în domeniul energiei şi în alte părţi, şi, de asemenea, ne aduc rezerve valoroase înainte de venirea iernii", a adăugat Oikonomou.

Potrivit oficialului citat de Reuters, sosirile de turişti în aeroporturile din Grecia au ajuns la 3,481 milioane în luna iunie, în creştere cu cu 193% faţă de 1,190 milioane sosiri în luna iunie a anului trecut şi un nivel comparabil cu cel înregistrat în luna iunie 2019.

Grecia, una dintre cele mai populare destinaţii turistice estivale din Europa, a înregistrat în 2019 un număr record de 32 de milioane de vizitatori, care au generat venituri de aproximativ 18 miliarde de euro.

2020 a fost cel mai slab an din istorie, în condiţiile în care pandemia de COVID a paralizat călătoriile la nivel global, însă între timp sectorul şi-a revenit.

La fel ca multe alte state ale Uniunii Europene, Grecia se confruntă cu o creştere semnificativă a facturilor la electricitate, apărută ca urmare a exploziei preţurilor la gazele naturale, în condiţiile în care războiul din Ucraina şi sancţiunile europene impuse Rusiei au generat îngrijorări cu privire la securitatea livrărilor de gaze.

Până acum, Guvernul de la Atena a cheltuit aproximativ şapte miliard de euro pentru subvenţii şi alte măsuri de sprijin destinate să ajute gospodăriile, companiile şi fermierii să îşi plătească facturile la electricitate şi gaze.AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.