Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O reuniune a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din statele G20 s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, în lipsa unui consens între statele membre după dezacordurile asupra ofensivei ruse în Ucraina, relatează agenţiile AFP şi EFE.

În cele două zile ale reuniunii desfăşurate pe insula indoneziană Bali, participanţii au încercat să găsească soluţii pentru crizele alimentară şi energetică mondiale, precum şi pentru stoparea creşterii inflaţiei.

Însă o nouă confruntare între statele occidentale, care denunţă impactul războiului din Ucraina asupra economiei, şi Rusia, care acuză că sancţiunile occidentale sunt la originea deteriorării conjuncturii economiei mondiale, a făcut imposibil consensul necesar redactării unui comunicat comun.

În locul acestuia, Indonezia, care deţine preşedinţia rotativă a G20, a emis o declaraţie în numele acestei preşedinţii, în care evidenţiază punctele asupra cărora statele participante au fost de acord.

Astfel, G20 s-a angajat să creeze un forum în cadrul căruia miniştrii agriculturii şi de finanţe să caute soluţii pentru nevoile de alimente şi îngrăşăminte, după modelul unui forum al miniştrilor sănătăţii dedicat pandemiei COVID-19.

''Am făcut de asemenea progrese asupra creşterii rolului sectorului privat şi celui al instituţiilor financiare în combaterea schimbărilor climatice'', mai menţionează preşedinţia indoneziană a G20, subliniind că membrii acestui grup au fost de acord asupra necesităţii reglementării criptomonedelor şi a colaborării lor în chestiuni fiscale, cu obiectivul aplicării din 2024 a unui impozit minim de 15% pe profitul multinaţionalelor.

 


La rândul ei, preşedinta executivă a Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, le-a cerut statelor G20 să ''facă tot ce le stă în putere pentru a diminua creşterea inflaţiei'', să-şi adapteze politicile bugetare şi să coopereze. ''Perspectivele s-au deteriorat semnificativ şi incertitudinile sunt foarte mari'', a atenţionat Georgieva.

Războiul din Ucraina a fost omniprezent în discuţiile de la această reuniune, din perspectiva implicaţiilor sale asupra pieţelor şi accentuării crizelor alimentară şi energetică.

Indonezia nu a cedat presiunilor statelor occidentale care i-au cerut să excludă Rusia de la întâlnire. Doi responsabili ruşi au fost prezenţi, în timp ce ministrul rus de finanţe Anton Siluanov a intervenit prin legătură video, la fel şi omologul său ucrainean Serghei Marcenko.

În acest timp, secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a avut discuţii bilaterale cu miniştrii de finanţe saudit, indonezian şi turc, faţă de care a pledat pentru plafonarea preţului petrolului rusesc, mod în care Washingtonul doreşte să reducă din veniturile Rusiei în speranţa că aceasta va întâmpina şi mai multe dificultăţi în finanţarea armatei sale.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.