Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul general de la Tesla, Elon Musk este pesimist cu privire la evoluţia economiei şi în consecinţă este de părere că producătorul de automobile electrice ar trebui să disponibilizeze 10% din personal, potrivit unui email trimis la nivel intern şi care a fost văzut de Reuters.

Potrivit Reuters, acest email, intitulat "suspendarea tuturor angajărilor la nivel mondial", ar fi fost trimis joi directorilor Tesla.

Zilele trecute, acelaşi Elon Musk a cerut angajaţilor Tesla să revină la munca de la birou, în caz contrar urmând să părăsească firma. "Toată lumea de la Tesla este obligată să fie la birou cel puţin 40 de ore pe săptămână. Dacă nu veţi veni la birou, vom presupune că aţi demisionat", a scris Musk într-un alt email trimis angajaţilor tesla în noaptea de marţi spre miercuri.

Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.

Elon Musk, care este şi fondator şi director general la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink sau la firma de infrastructură The Boring Company, este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 300 de miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.