Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei, relatează AFP.

''PIB-ul real al Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni'' în cazul unei opriri, voluntare sau forţate, a importurilor de gaz rusesc, ceea ce ar echivala cu o scădere a producţie naţionale germane cu 180 de miliarde de euro, menţionează Bundesbank în raportul său economic lunar pentru aprilie.

Într-un asemenea scenariu, economia germană ar putea intra în recesiune, în timp ce inflaţia ar creşte cu 1,5% în 2022 şi cu 2% în 2023 faţă de valorile prognozate.

Un embargo asupra gazului rusesc este un subiect de discuţii aprinse între statele UE după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Germania se numără printre statele UE ostile unui asemenea embargo împotriva Rusiei, dat fiind că anul trecut 55% din importurile germane de gaze au provenit din această ţară. ''Dorim să evităm o criză economică dramatică, pierderea a milioane de locuri de muncă şi închiderea unor uzine care nu ar mai fi apoi niciodată redeschise'', a explicat vineri cancelarul Olaf Scholz.

Cu toate acestea, guvernul german, care deja a redus anul acesta la 40% procentul gazelor ruseşti în totalul importurilor de gaze, are în plan să renunţe complet la gazele din Rusia până la jumătatea anului 2024. Pentru aceasta au fost alocate recent trei miliarde de euro destinate achiziţiei unor terminale plutitoare pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL). Însă achiziţia acestor gaze, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.