Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preţurile la alimente şi energie în zona euro ar trebui să înceteze să mai crească, ceea ce va ajuta zona euro să evite o combinaţie între stagnarea creşterii economice şi inflaţie ridicată, un scenariu negativ denumit stagflaţie de către economişti, a declarat miercuri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, informează Reuters.

În paralel, datele oficiale publicate miercuri arată că inflaţia în Spania a urcat la 9,8% în luna martie, cel mai ridicat nivel de după luna mai 1985, în timp ce datele regionale colectate din cinci landuri sugerează că Germania, cea mai mare economie din UE, a înregistrat o inflaţie de peste 7% în luna martie.

Christine Lagarde a apreciat că perspectivele inflaţiei sunt "fluide", deoarece războiul care se desfăşoară în Ucraina îi forţează pe economişti să îşi revizuiască, în mod constant, previziunile economice. Preşedintele BCE a adăugat că se aşteaptă ca preţurile la energie şi alimente, care au atins noi maxime de la invazia Rusiei, să se stabilizeze, chiar dacă la un nivel ridicat.

"Ştim că veţi vedea o inflaţie mai mare în acest an, nu există nicio îndoială în această privinţă. Dar vedem, de asemenea, că unii dintre factorii care alimentează inflaţia în prezent, energia şi alimentele, vor rămâne la un nivel ridicat. Dar nu prognozăm că vor continua să crească din ce în ce mai mult", a declarat Christine Lagarde.

Preşedintele BCE a recunoscut că zona euro se confruntă cu o creştere economică mai lentă şi cu o inflaţie mai mare, dar crede în continuare că poate fi evitată "stagflaţia", pe care a definit-o ca fiind "o recesiune a economiei pe o bază durabilă şi o inflaţie ridicată şi care continuă să crească".

Banca Centrală Europeană a început să retragă stimulentele introduse în ultimii ani, pe fondul unei inflaţii surprinzător de ridicate, dar cu toate acestea nu a început să majoreze şi dobânda de bază, la fel cum au făcut alte importante bănci centrale precum Rezerva Federală americană şi Banca Angliei. BCE a anunţat doar că programul său de achiziţii de active, destinat să injecteze lichidităţi în sistemul financiar, se va încheia în vara acestui an şi va fi urmat, la un anumit moment, de prima majorare a costului creditului din ultimul deceniu. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.