Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) propune reducerea limitei de viteză pe autostrăzi cu cel puţin 10 kilometri/oră şi promovarea telemuncii trei zile pe săptămână, unde este posibil, pentru a economisi petrolul şi a evita problemele de aprovizionare, relatează agenţia EFE.

Într-un decalog de măsuri pentru diminuarea consumului de petrol în contextul crizei generate de invazia rusă în Ucraina, publicat vineri, IEA calculează că, dacă aceste măsuri se vor aplica în ţările dezvoltate timp de patru luni, vor permite să se economisească aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi.

Printre sfaturile lansate de agenţie se mai numără: declararea zilelor de duminică drept "zile fără maşini" în oraşe, ieftinirea transportului public, stimularea populaţiei să se deplaseze mai mult pe jos sau cu bicicleta sau stabilirea unui trafic alternativ al maşinilor pe drumurile din zonele urbane.

De asemenea, alte propuneri vizează creşterea practicii de car sharing, promovarea unui mod de condus mai eficient pentru şoferii de camioane sau cei care livrează produse, optarea pentru călătoriile cu trenuri de mare viteză sau cu trenurile de noapte, în loc de utilizarea autovehiculelor, evitarea călătoriilor de afaceri atunci când există alternative sau accelerarea înlocuirii parcului auto cu autovehicule electrice sau mai eficiente.

Directorul general executiv al agenţiei, Fatih Birol, a avertizat într-un comunicat că, în contextul atacului Rusiei împotriva Ucrainei, "lumea s-ar putea confrunta cu cel mai mare şoc în privinţa ofertei de petrol din ultimele decenii, cu enorme implicaţii pentru economiile şi societăţile noastre".

De aici şi motivul apariţiei acestui plan de şoc, care se adaugă deciziei luate de statele membre la începutul lunii de a scoate pe piaţă 62,7 milioane de barili din rezervele strategice pentru a reduce tensiunile de pe piaţă, mai scrie EFE. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.