COD PORTOCALIU: 29-01-2022 ora 12 Intre 29 ianuarie, ora 23 – 30 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori moderate și intensificări ale vântului COD PORTOCALIU: 29-01-2022 ora 12 Intre 30 ianuarie, ora 10 – 31 ianuarie, ora 08

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Decizia Gazprom de a limita furnizarea în pofida majorării cererii este "provocatoare" şi a determinat autorităţile de reglementare să examineze livrările de energie, inclusiv cele ale companiei ruse, a declarat joi Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, transmit Bloomberg şi Reuters.

"Am trimis chestionare unui număr de furnizori de energie în acest domeniu. Avem o mulţime de răspunsuri dar încă aşteptăm altele, inclusiv de la Gazprom. Aşteptăm cu nerăbdare informaţiile de la ei pentru a face progrese în analiza noastră", a afirmat oficialul UE la o conferinţă de presă.

Problema preţurilor ridicate la energie este prioritatea de vârf a Comisiei Europene, a dat asigurări Vestager.

În ultimele săptămâni, preţul gazelor în Europa a crescut la un nivel record, în urma încetinirii livrărilor din Rusia în mijlocul iernii. De asemenea, Rusia este acuzată că nu livrează gaze suplimentare către Europa prin Ucraina, din cauza tensiunilor dintre Moscova şi Kiev, dar autorităţile ruse au dezminţit acuzaţiile. Occidentul suspectează Rusia că limitează în mod voluntar livrările pentru a pune presiune pe europeni şi a câştiga în unele cazuri, inclusiv obţinerea aprobărilor pentru lansarea noului gazoduct Nord Stream 2.

Miercuri, şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, a acuzat Rusia de strangularea livrărilor de gaze naturale către Europa, într-un moment "de tensiuni geopolitice accentuate privind Ucraina".

Fatih Birol a declarat că IEA crede că Rusia nu a pus la dispoziţie cel puţin o treime din gazul pe care l-ar fi putut trimite către Europa, în timp ce a utilizat facilităţile de stocare pe care le controlează pe continent pentru a spori impresia de livrări reduse.

"Credem că există dovezi ale încordării de pe piaţa europeană a gazelor din cauza acţiunilor Rusiei. Aş atrage atenţia că fluxurile scăzute de gaze ruseşti din prezent către Europa coincid cu "tensiunile geopolitice accentuate privind Ucraina", a declarat Birol. Acesta a adăugat: "Rusia ar putea majora livrările spre Europa cu cel puţin o treime - acesta este mesajul cheie".

Birol a explicat că ţările europene, inclusiv Marea Britanie, trebuie să se pregătească de viitoare crize, asigurându-şi capacităţi suplimentare de stocare a gazelor pentru a reduce influenţa oricărei ţări pe piaţă în momentele tensionate. El a evidenţiat rolul Gazprom în reducerea volumelor de gaze din facilităţile de stocare pe care le controlează în UE.

"În ceea ce priveşte deficitul din facilităţile de stocare din UE, în mare parte este cauzat de Gazprom", a explicat Birol, arătând că nivelul stocat total este la aproximativ 50% din capacitate, faţă de 70% în mod normal în ianuarie.

În trimestrul patru din 2021, livrările de gaze ruseşti spre Europa au scăzut cu 25%, faţă de perioada similară din 2020, şi sunt mai reduse cu 22% faţă de nivelul de dinaintea pandemiei, arată datele Agenţiei Internaţionale a Energiei. Moscova a plafonat livrările spre continent în timp ce alţi furnizori, cum ar fi Norvegia, Algeria şi Azerbaidjan, le-au majorat, a declarat Birol. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruștei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.