COD GALBEN: 25-01-2022 Intre 09:30 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spania speră să deschidă în primul semestru al anului peste 150 de apeluri astfel încât companiile să poată să acceseze proiecte de investiţii prevăzute cu circa 17 miliarde euro, din fondurile europene "Next Generation", relatează agenţia EFE.

Şeful Guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a făcut acest anunţ joi, la intervenţia sa în cadrul forumului "Spain Investors Day", ce reuneşte la Madrid investitori internaţionali.

Cu această ocazie, Sanchez a subliniat că Spania se află pe "un val de creştere solidă", cu o majorare a PIB de peste 5%, cu care intenţionează să "intensifice" agenda de reforme, să modernizeze lanţul de producţie şi să abordeze reindustrializarea.

Sanchez a insistat pe importanţa pe care o va avea în această transformare venirea fondurilor "Next Generation", o injecţie de 140 miliarde euro - formată din ajutoare directe şi împrumuturi- care trebuie să servească pentru a întreprinde "o schimbare a modelului productiv", pentru a fi mai sustenabil.

"Vorbim de sume extraordinare", a spus şeful Executivului spaniol, care a reamintit că asta înseamnă că Spania va primi în şase ani (din 2021 în 2026) aceeaşi sumă ca în 34 de ani de fonduri structurale.

În opinia sa, ajutoarele aprobate de Bruxelles după pandemia de covid-19 reprezintă "cel mai mare avans din acest secol în materie de integrare europeană" şi se adaugă altor măsuri, precum achiziţia centralizată de vaccinuri, mutualizarea datoriilor şi progresele în vaccinarea populaţiei.

Totodată, a subliniat că recuperarea economiei spaniole va fi "viguroasă" şi a menţionat că cea mai bună dovadă în acest sens este rapida recuperare a pieţei muncii. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.