Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grupul german BioNTech SE a estimat că vaccinul Covid-19 pe care îl dezvoltă cu partenerul american Pfizer va genera probabil anul acesta venituri de 13 până la 17 miliarde de euro (19 miliarde de dolari), pe fondul majorării cererii pentru doze booster şi al utilizării vaccinului la copii, transmite Reuters.

Pentru 2021, BioNTech estima venituri între 16 şi 17 miliarde de euro.

Câştigurile obţinute în 2022 vor fi cheltuite pentru dezvoltarea de medicamente contra cancerului şi noi vaccinuri. Numărul angajaţilor implicaţi în activitatea de cercetare-dezvoltare (R&D) a crescut anul trecut cu 40%, la peste 850 de persoane, a informat BioNTech.

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat luni că o versiune a vaccinului anti-COVID-19 produs de această companie va fi disponibilă, dacă va fi nevoie, împotriva variantei Omicron în luna martie.

"Nu ştiu dacă vom avea nevoie de el (vaccinul adaptat la Omicron - n. r.) şi nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregătiţi. Uzina noastră a început deja producţia", a declarat Bourla, pentru CNBC.

El a dezvăluit încă de la sfârşitul lunii noiembrie că grupul Pfizer a început să lucreze la o nouă versiune a vaccinului său anti-COVID-19 pentru a viza cu precădere varianta Omicron a noului coronavirus.

"Sperăm să putem ajunge la un produs, care să protejeze mult mai bine împotriva infectărilor în special, deşi protecţia împotriva spitalizărilor şi a cazurilor severe este încă rezonabil de bună cu vaccinurile actuale, dacă aţi primit a treia doză", a explicat Albert Bourla.

Este nevoie de realizarea unor studii suplimentare pentru a şti dacă a patra doză de vaccin este necesară, a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.