COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă COD GALBEN: 26-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dividendele plătite de companiile din întreaga lume urmează să atingă un nivel record în acest an, după ce revenirea activităţii în sectorul de business şi creşterea cererii consumatorilor au majorat profiturile în majoritatea sectoarelor care anul trecut au fost lovite de pandemie, transmite Reuters.

Pe baza analizei datelor furnizate de Refinitiv cu privire la 3.394 de companii din întreaga lume cu o capitalizare de piaţă de cel puţin un miliard de dolari, jurnaliştii Reuters estimează că aceste companii îşi vor recompensa acţionarii cu cel puţin 1.370 miliarde de dolari în 2021.

Plata dividendelor a scăzut anul trecut, în contextul pandemiei de COVID-19, pe măsură ce autorităţile de reglementare şi guvernele au făcut presiuni asupra companiilor să limiteze recompensele acordate acţionarilor.

"Creşterea robustă a dividendelor de către companiile globale reflectă o revenire semnificativă a veniturilor, după perioada slabă provocată de pandemie. Plata dividendelor se normalizează alături de stabilitatea economică şi încrederea companiilor" spune Geoffry Dailey, manager de portofoliu la BNP Paribas Asset Management. "Pieţele de capital sunt accesibile şi bilanţurile companiilor sunt sănătoase, ceea ce consolidează şi mai mult capacitatea firmelor de a majora dividendele", a adăugat Dailey.

Datele analizate de Reuters arată că în 2021 dividendele plătite de companiile europene ar urma să înregistreze un salt de 25% în ritm anual, până la 252,4 miliarde de dolari, în timp ce dividendele plătite de companiile americane ar urma să se majoreze cu 8,6% până la 562,3 miliarde de dolari.

Pe sectoare de activitate, companiile miniere ar urma să fie pe primul loc când vine vorba de plata dividendelor, profitând de creşterea preţurilor la materii prime în acest an. Firmele din sectorul financiar ar urma să plătească şi ele dividende mai mari în acest an, după ce o serie de mari bănci centrale, precum Rezerva Federală americană şi Banca Centrală Europeană, au relaxat restricţiile cu privire la dividende şi răscumpărări de acţiuni, pe care le-au impus anul trecut.

"La nivel global, 90% dintre companii fie au majorat dividendele fie le-au menţinut stabile, un rezultat foarte solid", arată un raport publicat luna aceasta de firma de asset management Janus Henderson, care a calculat că în trimestrul al treilea companiile globale au plătit dividende record de 403,5 miliarde de dolari, cu 22% mai mult decât în aceiaşi perioadă a anului trecut. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.