COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a hotărât vineri să trimită avize motivate pentru a solicita României şi Franţei să finalizeze transpunerea Directivei privind serviciile mass-media audiovizuale, iar Belgiei şi Cehiei să transpună integral Codul european al comunicaţiilor electronice în legislaţiile lor naţionale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Cele două directive vizează crearea unui cadru de reglementare adecvat pentru era digitală şi trebuiau să fie transpuse în ultimul trimestru al anului 2020. Avizele motivate trimise vineri urmează scrisorilor de punere în întârziere trimise de Comisie către 23 de state membre în noiembrie 2020 pentru neadoptarea măsurilor de transpunere a Directivei privind serviciile mass-media audiovizuale şi scrisorilor de punere în întârziere trimise unui număr de 24 de state membre la 4 februarie 2021 pentru netranspunerea Codului european al comunicaţiilor electronice.

Întrucât autorităţile lor au notificat legi naţionale incomplete, statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a remedia situaţia şi a adopta şi notifica măsurile naţionale de transpunere a acestor acte legislative ale UE.

În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Directiva privind serviciile mass-media audiovizuale, care a fost revizuită în 2018, urmăreşte să asigure o piaţă unică echitabilă pentru serviciile de radiodifuziune, care să ţină pasul cu evoluţiile tehnologice, pentru crearea unui peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil şi mai divers, incluzând atât transmisiile de televiziune tradiţionale, cât şi serviciile video la cerere şi platformele de partajare a materialelor video.

Codul european al comunicaţiilor electronice modernizează normele UE în domeniul telecomunicaţiilor pentru a le oferi consumatorilor mai multe drepturi şi mai multe opţiuni, precum şi o mai bună calitate a serviciilor de comunicaţii electronice, garantând în acelaşi timp previzibilitatea în materie de reglementare pentru operatori şi încurajând investiţiile în reţele mai bune şi mai rapide.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.