COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pablo Hernandez de Cos, guvernatorul Băncii Centrale a Spaniei, a anunţat marţi că estimările privind economia ţării în 2021 vor fi revizuite în scădere, în urma rezultatelor sub aşteptări înregistrate în trimestrul doi din 2021, transmite Reuters.

Oficialul spaniol a reafirmat că se aşteaptă la o normalizare graduală a activităţii în următoarele luni, presupunând că situaţia economică se va îmbunătăţi, în urma atenuării efectelor pandemiei.

Săptămâna trecută, datele revizuite ale Institutului Naţional de Statistică (INE) au indicat că a patra economie a zonei euro a înregistrat o creştere de doar 1,1% în trimestrul doi din 2021, faţă de un avans de 2,8% previzionat anterior.

Revizuirea a venit la doar două zile după ce Banca Centrală a Spaniei a publicat un nou scenariu, estimând un avans al PIB-ului de 2,7% în trimestrul trei din 2021, după o expansiune de 2,8% în perioada aprilie-iunie 2021.

După un declin record al economiei de 10,8% anul trecut, Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă la o creştere de 6,3% în 2021, faţă de un avans de 6,2% previzionat în iunie. Şi prognoza pentru anul viitor a fost îmbunătăţită la 5,9%, de la 5,8%, şi la 2% pentru 2023, de la 1,8%, datorită măsurilor de sprijin fiscal şi a politicilor monetare. Banca Spaniei estimează că economia va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei în 2022.

"Aceste previziuni vor trebui actualizate în urma efectelor publicării datelor revizuite de către INE privind evoluţia economiei în perioada aprilie-iunie 2021", a declarat marţi Pablo Hernandez de Cos.

Revizuirea de către INE a fost determinată de datele finale privind consumul privat şi vânzările companiilor, în domeniul industriei şi în servicii.

Segmentele cele mai expuse la consum, cum ar fi vânzările cu amănuntul, restaurantele şi transportul, au înregistrat un declin de 0,4%, faţă de estimarea preliminară a INE, care indica un avans de 5,5%.

Până la această revizuire economia spaniolă înregistra una din cele mai rapide redresări în rândul statelor dezvoltate.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.