Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a cerut Rusiei să furnizeze Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, apreciind că actuala criză din energie este o oportunitate pentru Moscova să arate că este "un furnizor de încredere", transmite Reuters.

Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale de a livra gaze Europei, dar exporturile sale către continent încă sunt la un nivel mai scăzut decât în 2019, înaintea pandemiei. O cantitate mai mare de gaze naturale ar ajuta Europe să-şi majoreze rezervele înainte de iarnă, se arată în raportul IEA.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

"Rusia ar putea face mai mult pentru a spori cantitatea de gaze disponibilă pentru Europe şi a se asigura că capacităţile de stocare sunt la un nivel adecvat înaintea iernii. De asemenea este o oportunitate pentru Rusia să arate că este un furnizor de încredere pentru piaţa europeană", apreciază Agenţia Internaţională a Energiei.

Gazprom nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

IEA consideră că este greşit să se dea vina pe renunţarea la combustibilii fosili pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.

"Recenta majorare a preţurilor gazelor naturale pe plan este rezultatul unor factori multipli şi este inexact şi înşelător să arunci responsabilitatea către tranziţia spre energie curată", a afirmat directorul general al IEA, Fatih Birol.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

Nivelul ridicat al preţurilor gazelor naturale s-ar putea menţine în viitorul apropiat (oficial Engie) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.