

COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Franţa intenţionează să majoreze de la 1 octombrie salariul minim la 10,48 euro (12,37 dolari) pe oră, a anunţat ministrul Muncii Elisabeth Borne, transmite DPA.
Creşterea de 23% va compensa inflaţia, aşa cum prevede legea, a explicat oficialul francez.
Preţurile de consum în Franţa au crescut în urma majorării preţurilor la energie, care au alimentat inflaţia în UE. Astfel, salariul mediu lunar pentru o slujbă cu normă întreagă în Franţa va ajunge la 1.589,47 euro, o creştere de 34,89 euro. Aceasta este a doua majorare a salariului minim din acest an, în condiţiile în care de la 1 ianuarie a existat o creştere de 15 euro pe lună.
În schimb, în Germania, salariul minim este de 9,60 euro pe oră, iar de la 1 ianuarie 2022 ar urma să fie majorat la 9,82 euro pe oră şi de la 1 iulie la 10,45 euro pe oră. Aceste decizii, stabilite de Guvernul de la Berlin, sunt recomandate de Comisia care se ocupă de salariul minim, formată din reprezentanţi ai angajatorilor şi ai sindicatelor.
Şi ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, a anunţat luna aceasta că autorităţile de a Madrid îşi menţin strategia de a majora salariul minim pentru a remedia decalajul crescând de prosperitate din ţară, pe fondul celei mai rapide creşteri a inflaţiei din aproape un deceniu.
"Este un instrument important pentru a reduce inegalitatea, care în ultimii ani a crescut în ţara noastră", a afirmat ministrul spaniol al Economiei, într-un interviu acordat Bloomberg TV.
"De când am preluat guvernarea, în urmă cu trei ani, creşterea salariului minim a fost unul din elementele priorităţilor politicii noastre", a explicat Calvino, care este şi vicepremier.
La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro). În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro), Slovenia (1.024 euro) şi Spania (1.108 euro). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.