.jpg)
.jpg)
În trimestrul doi din 2021, valoarea exporturilor de bunuri ale UE către ţările din afara blocului comunitar a fost uşor peste nivelul din primul trimestru din 2019, iar China a depăşit Statele Unite, devenind cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, arată datele publicat miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Valoarea importurilor UE a crescut semnificativ în trimestrul doi din 2021, în urma redresării economiei, astfel încât excedentul comercial al UE a scăzut de la 46 la 29 miliarde de euro.
Între primul trimestru din 2019 şi trimestrul doi din 2021, procentul importurilor din China a crescut cu patru puncte procentuale (pp). Procentul importurilor din Elveţia a înregistrat o creştere de 0,7 pp, în timp ce importurile din Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite au scăzut cu 3,4 pp, 1,1 pp, şi, respectiv, 1 pp. Aceste scăderi au fost cauzate de pandemie şi, în cazul Marii Britanii, şi de Brexit.
Între primul trimestru din 2019 şi trimestrul doi din 2021, procentul Chinei în exporturile UE de bunuri a urcat cu 1,5 pp, iar al Marii Britanii a scăzut cu 3,2 pp. Procentul Elveţiei, Rusiei şi Statelor Unite au urcat toate cu mai puţin de 0,6 pp. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.