Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grupul petrolier american Chevron intenţionează să investească 600 milioane de dolari în două facilităţi de procesare de soia boabe deţinute de traderul american de produse agricole Bunge Ltd, în ideea de a-şi asigura materia primă necesară pentru a putea produce combustibili regenerabili, au anunţat joi cele două companii, transmite Reuters.

Potrivit unui memorandum de înţelegere convenit de cele două companii, investiţia Chevron va crea un joint venture deţinut în proporţii egale de cele două companii. Graţie investiţiei sale, Chevron va avea drept de preemţiune la uleiul din soia procesat de Bunge.

În ultima vreme companiile americane care se ocupă cu rafinarea de petrol şi-au majorat producţia de carburanţi regenerabili, ca urmare a stimulentele financiare acordate de autorităţile federale şi centrale, iar în prezent se grăbesc să îşi asigure un acces garantat la uleiuri vegetale, grăsimi animale şi uleiul de gătit folosit, care potrivit unor firme sunt deja greu de găsit.

Companiile de rafinare au în vedere parteneriate cu producătorii de produse agricole pentru a-şi asigura şi procesa uleiuri vegetale astfel încât să poată produce carburanţi verzi precum motorină regenerabilă. În plus, marile companii petroliere vor să utilizeze şi actualele lor rafinării în ideea de a evita unele modernizări costisitoare.

Joint venture-ul dintre Chevron şi Bunge va permite dublarea capacităţii de procesare a facilităţilor Bunge din Destrehan, Louisiana, şi Cairo, Illinois, până în 2024. În prezent aceste facilităţi pot procesa până la 7.000 de tone de soia boabe pe zi, din care pot fi produse aproximativ 330.000 de galoane (aproximativ 1,2 milioane litri) de motorină pe bază de soia.

Spre deosebire de alţi combustibili verzi, cum este biodieselul, motorina regenerabilă poate fi utilizată în motoarele automobilelor fără a fi amestecată cu dieselul produs din ţiţei brut, ceea ce înseamnă că este o opţiune mai puţin poluantă. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.