ăspândirea rapidă a variantei Delta a COVID-19 va avea probabil doar un impact limitat asupra economiei zonei euro, care rămâne în grafic pentru o creştere robustă anul acesta şi anul viitor, a afirmat miercuri economistul şef al BCE, Philip Lane, într-un interviu acordat Reuters.
Campania avansată de vaccinare şi măsurile din sistemul sanitar fac din Europa o excepţie, în timp ce alte ţări introduc noi restricţii în urma creşterii numărului de cazuri, a explicat Lane.
"Faptul că varianta Delta nu a necesitat măsuri mult mai extinse şi că cele adoptate local au avut efecte rezonabile indică faptul că, în ceea ce priveşte economia în ansamblu, impactul este până acum destul de limitat", a declarat oficialul BCE.
Aproximativ două treimi dintre rezidenţii zonei euro au primit cel puţin o doză de vaccin şi majoritatea celor 19 state menţin o serie de restricţii, inclusiv masca obligatorie şi reguli de distanţare socială.
Rezilienţa zonei euro, alături de datele peste aşteptări din trimestrul doi, arată că avansul economiei rămâne în linii mari în linie cu estimările publicate de BCE în iunie, a adăugat Lane.
În linie cu estimările analiştilor, Banca Centrală Europeană a îmbunătăţit perspectivele privind inflaţia şi evoluţia economiei, în urma accelerării campaniei de vaccinare şi a revenirii sectorului serviciilor, după atenuarea restricţiilor.
În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior.
"Aş spune că nu suntem departe de prognozele din iunie, este o situaţie rezonabilă, relativ echilibrată", a afirmat economistul şef al BCE. Acesta a avertizat, însă, că sporesc evoluţiile negative, care ar putea afecta economia în acest an.
"Se pare că problemele din lanţurile de aprovizionare sunt mult mai persistente decât ne-am aşteptat. Există de asemenea o moderare a creşterii economiei mondiale, care este naturală. Iar varianta Delta, deşi are un impact mai limitat decât precedentele valuri ale pandemiei, rămâne un element negativ", a spus Lane. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |