Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doi miniştri francezi s-au deplasat vineri la Epernay (est), locul unde a apărut vinul spumant de Champagne, pentru a afirma sprijinul guvernului francez împotriva unei noi legi ruseşti care aduce atingere acestei preţioase denumiri de origine protejată, relatează AFP.

"Poziţia guvernului este foarte clară cu privire la acest subiect: şampanie, este un cuvânt francez şi vine de la Champagne", a declarat ministrul Agriculturii, Julien Denormandie, cu prilejul unei vizite la exploataţia viticolă Pol Roger, subliniind că protejarea acestei denumiri de origine este identică cu protejarea identităţii Franţei şi a imaginii sale internaţionale.

Conform unei legi promulgate recent de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi etichetat drept "shampanskoye", în timp ce producătorii străini de şampanie trebuie să îşi eticheteze produsul drept "vin spumant" în Rusia.

 

Foto: (c) Kirill Kudryavtsev/Pool/REUTERS


Pentru moment, exporturile de şampanie franţuzească spre Rusia sunt suspendate.

"Nu este vorba de un aspect financiar ci de a determina autorităţile ruse să recunoască faptul că "champagne" cu caractere latine sau chirilice nu poate desemna decât vinurile din Champagne. Este vorba deci de o chestiune de principiu", a declarat David Chatillon, directorul general al Uniunii caselor de şampanie.

Comitetul interprofesional al vinurilor din Champagne a sfătuit producătorii să nu respecte noua lege rusească şi să îşi suspende temporar exporturile. "Nu dorim să intrăm într-un demers de adaptare a etichetelor noastre", a subliniat David Chatillon.

Cu toate acestea, unul din cei mai renumiţi producători francezi de şampanie, Moët Hennessy (parte a grupului LVMH), a cedat şi a procedat exact invers. Firma şi-a anunţat duminică intenţia de a relua cât mai rapid livrările, după efectuarea modificărilor necesare.

Diplomaţia franceză s-a implicat şi ea în acest dosar. Guvernul francez a informat că lucrează la soluţii pentru a proteja denumirea de origine protejată.

 


Foto: (c) Tatyana Makeyeva/REUTERS


"Ar trebui să ne mobilizăm toate energiile, atât la nivel francez cât şi la nivel european, pentru că politica comercială este negociată la nivel european", a declarat ministrul pentru comerţul exterior, Franck Riester, adăugând că va discuta acest subiect cu comisarul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Franţa protejează termenul ''champagne", iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume din nord-estul Franţei.

La nivel global, Rusia este a 15-a piaţă pentru şampanie franţuzească, cu aproximativ două milioane de litri din cele 150 de milioane vândute în medie în fiecare an în afara Franţei. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.