Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a amendat, joi, cu 502 milioane de euro constructorul auto german Volkswagen şi cu 373 milioane de euro compatriotul BMW, pentru că au limitat concurenţa în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale automobilelor diesel, informează AFP.

Un alt mare constructor auto german, Daimler (producătorul automobilelor marca Mercedes), care a participat la acest cartel, nu a fost sancţionat pentru că a dezvăluit Comisiei Europene existenţa înţelegerii.

Executivul comunitar a explicat că Volkswagen, BMW şi Daimler (Mercedes) "s-au întâlnit în mod frecvent în cadrul unor reuniuni tehnice, pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei reducerii catalitice selective (SCR), care elimină emisiile nocive de oxid de azot din gazele de eşapament ale maşinilor cu motor diesel, prin injectarea de uree (cunoscută sub numele de AdBlue)". Timp de mai mult de cinci ani, între 2009 şi 2014, companiile respective s-au înţeles între ele să nu meargă dincolo de ceea ce s-a convenit în standardele UE de emisii.

"Aceste companii posedau tehnologia necesară pentru a reduce emisiile nocive dincolo de ceea ce era obligatoriu legal în normele de poluare ale UE. Însă au evitat să se concureze, prin utilizarea întregului potenţial al tehnologiei pentru a merge mai departe decât ceea ce era cerut prin lege", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Comisia Europeană urmează să propună în data de 14 iulie o înăsprire a normelor privind emisiile de CO2, ceea ce ar urma să conducă la eliminarea tuturor motoarelor cu ardere internă, în următorul deceniu, în beneficiul automobilelor electrice, în ideea de a lupta împotriva schimbărilor climatice. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.