Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe german Heiko Maas nu au obţinut progrese în disputa legată de proiectul gazoductului Nord Stream 2, în discuţiile purtate marţi în marja reuniunii G7 de la Londra, relatează dpa.

"Am discutat despre Nord Stream 2 şi ne-am prezentat din nou reciproc poziţiile deja cunoscute", a declarat Maas după cele circa 40 de minute de convorbiri bilaterale.

"Nu este nimic nou", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei germane a ţinut să sublinieze că disputa legată de gazoduct reprezintă doar o "mică parte" din relaţiile bilaterale. "În afară de această problemă, nu văd nimic în momentul de faţă ce ar putea fi măcar numit serios", a spus Maas.

Oficialii americani susţin că Nord Stream 2, ce ar urma să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia în Germania via Marea Baltică, va face Europa prea dependentă de livrările de energie ruseşti, în timp ce susţinătorii proiectului acuză Statele Unite că subminează conducta pentru a-şi creşte vânzările de gaz lichefiat în Europa.

După instalarea lui Biden la preşedinţie, SUA au avertizat cu noi măsuri punitive împotriva Nord Stream 2. Singurele sancţiuni impuse până acum de Statele Unite vizează compania rusă KVT-RUS, care operează nava Fortuna, implicată în lucrările de instalare a conductei, aceste sancţiuni fiind stabilite în timpul lui Trump.

Guvernul german a refuzat să intervină, susţinând că este vorba de un proiect comercial. Berlinul a primit însă apeluri la a pune capăt proiectului Nord Stream şi de la o serie de state est-europene, între care Polonia şi republicile baltice, menţionează dpa.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.