COD GALBEN: 08-05-2021 ora 10 Intre 10:30 si 16:30 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h, izolat 70 km/h. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Boeing Co a extins de la 65 la 70 de ani vârsta de pensionare standard în cadrul companiei, pentru a-i permite directorului general David Calhoun să-şi păstreze postul, un vot de încredere şi o dovadă de continuitate, după ce producătorul american de avioane a fost afectat de crizele provocate de pandemie şi de modelul 737 MAX, transmite Reuters.

De asemenea, a anunţat Boeing, directorul financiar Greg Smith se va pensiona în iulie. Smith, un veteran care lucrează de 30 de ani la Boeing, a condus procesul de transformare a afacerii, care a inclus reduceri de costuri şi alocarea resurselor pentru ca firma să depăşească criza.

Calhoun, în vârstă de 64 de ani, fost director la firma de private equity Blackstone şi membru al Consiliului de Administraţie al Boeing din 2009, a fost numit directorul general în decembrie, după ce Board-ul l-a demis pe Dennis Muilenburg.

În octombrie 2019, Calhoun fusese numit preşedinte, dar a renunţat la funcţie pentru a deveni director general.

În ianuarie, Consiliul de Administraţie al Boeing a aprobat pentru Calhoun un salariu anual de 1,40 milioane de dolari şi compensaţii pe termen lung de 26,50 milioane de dolari, dacă va îndeplini anumite obiective.

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au avut interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Pe ansamblul anului trecut pierderile companiei americane s-au situat la nivelul record 11,94 miliarde de dolari.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.